News Flash:

Topul marilor datornici: Maharii industriei trag judetul in jos

2 Noiembrie 2005
536 Vizualizari | 0 Comentarii
•In primele noua luni, marii datornici din judetul Iasi nu au reusit sa plateasca sumele restante la stat •Din datele prezentate de Ministerul de Finante, se poate observa chiar o crestere a datoriilor •Datoriile la data de 30 septembrie au fost publicate pe adresa de Internet a Ministerului de Finante •Fata de 30 iunie, datoriile primilor 10 agenti economici cu restante importante au crescut cu peste 800 miliarde lei (80 milioane lei noi), in doar trei luni de zile •Fortus SA a fost detronata de Constructii Feroviare Moldova SA Iasi, care a ajuns la colosala suma de 1.183 miliarde lei (118 milioane lei noi), doar la bugetul de stat

Primele zece firme cu restante la bugetul de stat reprezinta 42 la suta din totalul datoriei, la data de 30 septembrie. Datele prezentate in cursul zilei de ieri de reprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ) Iasi arata ca firmele iesene reusesc din ce in ce mai greu sa isi plateasca darile catre stat. Cu toata ca incasarile au crescut, fiind puse pe seama cotei unice de impozitare, cresterile au ca sursa sumele mai mari recuperate din executarile silite, in crestere fata de primele 9 luni ale anului trecut. Comparativ cu anul trecut, cifra de afaceri a agentilor economici din judetul Iasi a crescut cu 11,93 la suta, in timp ce o mare parte dintre agentii economici nu depun la Finante bilanturile anuale. Procentul firmelor amendate de Fisc pentru acest lucru este de 32 la suta in acest an, din cauza nedepunerii la timp a evidentelor fiscale. O gaura in buget este determinata si de plecarea celor 28 de mari agenti economici catre Bucuresti. Conform finantistilor ieseni, dintre firmele care pleaca, o mare parte au inregistrat profit la sfarsitul anului trecut, in timp ce marii colosi care se muta cu evidentele fiscale la Bucuresti, si care au de dat sume colosale la bugetul judetului, lasa in urma lor sume de ordinul sutelor de milioane Euro care ar fi trebuit sa intre in bugetul judetului. Odata cu plecarea celor 28 de mari firme, bugetul judetului scapa de cei mai mari datornici si totodata de cei mai mari platitori de impozite. Plecarea marilor contribuabili va aduce o gaura de 104 milioane Euro bugetului Directiei de Finante Iasi, echivalentul a 3.719 miliarde lei (371,9 milioane lei noi), cifra care reprezinta sumele de bani pe care Fiscul le are de incasat de la firmele mari. Directorul Directiei Generale a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ) Iasi este de parere ca prin plecarea celor 25 de firme mari de la Iasi bugetul judetului va avea de pierdut, iar deficitul va creste. Ordinul se refera la organizarea activitatii de administrare a marilor contribuabili, pentru imbunatatirea colectarii veniturilor bugetare.

Situatie inrautatita

Daca datoriile colosilor industriali ieseni au ajuns la alarmata suma de 3.055 miliarde lei (305 milioane lei noi), echivalentul a 104 milioane dolari americani sau 88 milioane Euro la data de 30 iunie, in acest moment, datele arata ca doar primele 10 au depasit datoriile pe care in urma cu trei luni le aveau la stat cu colosala suma de 800 miliarde lei (80 milioane lei noi). Un alt calcul arata ca primele 10 unitati economice iesene detin monopolul in totalul datoriilor agentilor economici la stat. Daca totalul datoriilor ajung la suma de 10 mii miliarde lei, primele 13 detin mai mult de 30 la suta din totalul datoriilor la stat ale firmelor iesene. Conform datelor prezentate cu putin timp in urma de cotidianul ZIUA de Iasi, cuantumul datoriilor agentilor economici ieseni a ajuns la 10.182 miliarde lei (1,01 miliarde lei noi), la data de 30 iunie. Acest lucru este constatat dupa ce la inceputul anului acestea erau de putin peste 9 mii miliarde lei (900 milioane lei noi). In acest sens, se pastreaza un echilibru intre incasari si debite. Daca incasarile au crescut cu aproape 5 procente si debitele au crescut cu acelasi procent, finantistii sunt ingrijorati in ceea ce priveste cresterea constanta a datoriilor pe care agentii economici le au la stat.
Gelu JIREGHIE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1637 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015912 (s)

loading...