News Flash:

Tot ce trebuie sa stii daca vrei sa muncesti in Germania

2 Noiembrie 2009
901 Vizualizari | 0 Comentarii
Tot ce trebuie sa stii daca vrei sa muncesti in Germania
• Negocierea contractelor depinde foarte mult de companie si de sectorul in care functioneaza aceasta • Pentru un loc de munca in sectorul public este necesara obtinerea unui certificat de cazier judiciar de la postul local de politie

In Germania se obisnuieste trimiterea unei cereri in scris. Inainte de a se incepe redactarea unei scrisori de motivatie, se pot solicita in avans, prin telefon, informatii despre postul vacant. Cererea scrisa trebuie atasata unui dosar complet, care include CV-ul, o fotografie si cateva scrisori de recomandare. Este indicat sa nu existe greseli de ortografie in nici unul dintre documente, iar dosarul trebuie sa arate perfect. Se poate depune o cerere direct prin intermediul anunturilor de pe site-ul de Internet al angajatorului. Daca trebuie completat un formular, candidatul trebuie sa se asigure ca s-a raspuns la toate intrebarile. Daca se trimite cererea prin e-mail, se recomanda includerea unei scrisori de motivatie, CV-ul, fotografia si scrisoarea de recomandare intr-un singur fisier. In cazurile in care se depun cereri spontane, fara a cunoaste daca exista locuri de munca vacante, candidatul trebuie sa fie foarte bine pregatit si sa se asigure ca poate explica convingator de ce a depus o solicitare in acest mod.

Pregatirea interviului

Nu exista o maniera generala de pregatire a unei cereri, a documentelor necesare si a diferitelor etape ale unei proceduri de solicitare a unui loc de munca. Fiecare situatie este specifica si depinde de conditiile existente la angajatorul care a publicat anuntul. Este foarte important pentru angajator prezentarea la interviu la ora stabilita. Angajatorul este deosebit de atent la modul in care candidatul se prezinta la aceasta intalnire. Imbracamintea, tunsoarea, bijuteriile etc. sunt examinate in detaliu. In timpul interviului trebuie sa se acorde atentie propriilor atitudini, limbajului gesturilor, stabilirii contactului vizual si modului in care va exprimati. Intervievatorii se asteapta sa le fie stransa mana la intrarea in camera de interviu. Telefonul mobil trebuie sa fie inchis inainte de a intra. Daca se ofera o bautura (cafea, apa etc.), nu ezitati sa acceptati. Angajatorul trebuie convins ca exista interes maxim pentru obtinerea postului, acest lucru putand fi dovedit prin adresarea a diferite intrebari in timpul interviului. Aveti grija sa nu criticati lucruri sau persoane. Chiar daca vi se cere sa fiti critic in privinta a ceva sau a cuiva, incercati sa va pastrati optimismul si sa prezentati lucrurile intr-o maniera cat mai pozitiva. In medie, interviul este condus de cel putin doua persoane. In functie de dimensiunea intreprinderii, numarul acestora poate creste pana la sase si poate include: proprietarul companiei sau directorul general, persoane aflate in functii de conducere, personal de resurse umane, colegi. Interviul dureaza de obicei o ora, dar poate varia in functie de sector si de modul de desfasurare. Dupa ce compania a hotarat angajarea, decizia este comunicata de obicei telefonic. Daca s-a semnat contractul, nu mai exista nici o indoiala asupra acordului. In timpul interviului, reprezentantii companiei pot adresa o gama variata de intrebari. Unele intrebari pot ascunde capcane. In special intrebarile despre calitati si defecte sau calificari trebuie sa primeasca un raspuns atent si diplomat. Defectele trebuie prezentate ca fiind calitati. De exemplu, cand stiti ca unul dintre defecte este ca va pierdeti rabdarea fata de colegi, angajatorului ii trebuie explicat faptul ca obisnuiti sa cereti colegilor respectarea termenelor-limita si sa le solicitati detalii privind rezultatele. Daca sunteti intrebat despre supracalificarea pentru postul solicitat, puteti raspunde ca aceasta poate fi situatia in prezent, dar, dupa ce va veti fi integrat in companie, angajatorul va gasi fara indoiala un post sau o sarcina care va corespunde calificarilor dumneavoastra.



Negocierea salariului

Negocierea contractelor depinde foarte mult de companie si de sectorul in care functioneaza aceasta. Cu exceptia locurilor de munca cu plata fixa, salariul este negociabil. In momentul negocierii trebuie retinut ca plata in Germania este exprimata in cifre pe ora sau pe luna. Aspectele financiare sunt negociate de catre responsabilul din acest domeniu (zuständige Führungskraft). In afara de plata, se pot negocia unele beneficii suplimentare pe langa cele prevazute de lege, cum ar fi plata concediului si stimulentele anuale - daca acestea nu au fost deja incluse in contract. Unele companii va pot cere sa efectuati o perioada de proba de o zi. Se recomanda sa nu fie refuzata oferta. Alte companii deconteaza costurile suportate pentru deplasarea la interviu. Nu exista o regula generala in aceasta privinta si nu se considera ca decontarea este un drept.



Sunt necesare referinte

Recomandarile care arata ca sunteti un angajat eficient si harnic sunt esentiale pentru a convinge un potential angajator ca ar trebui sa fiti angajat. In majoritatea sectoarelor de activitate si a companiilor, referintele si scrisorile de recomandare nu sunt necesare. Noul angajator va contacta angajatorul precedent pentru a afla detalii despre dumneavoastra sau activitatea dumneavoastra doar in cazuri exceptionale. Recomandarile si exemplarele diplomelor se expediaza impreuna cu scrisoarea de motivatie si CV-ul. Pentru un loc de munca in sectorul public este necesar sa obtineti un certificat de cazier judiciar de la postul local de politie. In cazul altor locuri de munca, nu veti sti de la inceput daca este necesar un astfel de certificat. Angajatorul il poate solicita inainte de semnarea contractului. Materialul a fost pus la dispozitie de catre Centrul Europe Direct Iasi, fiind sintetizat dupa manualul "Va vom contacta..." editat de Comisia Europeana, Directia Generala Ocuparea Fortei de Munca, Afaceri Sociale si Egalitatea de Sanse, Unitatea D3.



pregatirea interviului negocierea salariului
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1625 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017224 (s)

loading...