News Flash:

Toti cei 24 de inspectori ai ISJ Vaslui au demisionat in bloc

1 Septembrie 2009
2955 Vizualizari | 0 Comentarii
Toti cei 24 de inspectori din cadrul Inspectoratului scolar Judetean (ISJ) Vaslui, cu exceptia inspectorului general si a celor doi adjuncti, si-au dat demisia in bloc din functie, solicitand aprobarea conducerii institutiei pentru reintoarcerea la catedra. Conducerea ISJ Vaslui a aprobat cererile de revenire pe posturile de pe care au plecat atunci cand au fost numiti in functie pentru 19 din cei 24 de inspectori scolari, cinci solicitari neprimind aviz favorabil din partea sefilor invatamantului vasluian. Inspectorul general Vasile Mariciuc sustine ca in locul celor 19 inspectori pentru care s-a aprobat cererea de demisie vor fi numite alte persoane, in cel mult o saptamana. "Asa cum promis la venirea mea in functie la sfarsitul anului scolar trecut, nu am dat pe nimeni afara pana cand nu am incheiat tot ceea ce inseamna examene si concursuri, fie pentru elevi, fie pentru cei care au fost angajati in sistem. Acum, cei 24 de inspectori au cerut de bunavoie revenirea la catedra si, cu exceptia a cinci dintre ei, care am considerat ca trebuie pastrati, am aprobat solicitarile lor. Am apelat la bunavointa acestora ca pana la numirea unor noi inspectori, care se va intampla in maximum o saptamana, sa asigure continuitatea si, fara nicio exceptie, am primit acceptul lor", a declarat, luni, Vasile Mariciuc. Odata cu numirea unor noi inspectori, conducerea ISJ va modifica si statul de functii astfel incat din 24 de inspectori vor ramane 21.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1857 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020031 (s)

loading...