News Flash:

Toti romanii platesc prostiile doctorului Ciomu

18 Iulie 2009
578 Vizualizari | 0 Comentarii
Toti romanii platesc prostiile doctorului Ciomu
• Administratia Spitalelor sustine ca Ministerul Sanatatii ar trebui sa contribuie la plata daunelor in cazul Ciomu


Administratia Spitalelor vrea sa actioneze in instanta Ministerul Sanatatii (MS) pentru plata unei parti din daunele pe care trebuie sa le suporte Spitalul Panduri in cazul Ciomu, pentru ca incidentul s-a petrecut in perioada cand spitalul era in subordinea Directiei de Sanatate Publica, implicit a MS. Directorul Administratiei Spitalelor, Marius Savu, a declarat ieri ca intentioneaza sa analizeze toate oportunitatile, astfel incat sa poata fi platite esalonat daunele in cazul Ciomu, intrucat, daca nu vor fi platiti acesti bani, spitalul va intra in executare silita si va fi inchis. "Daca va fi acceptata plata esalonata, atunci Directia Spitalelor va analiza mai multe oportunitati. Una vizeaza plata de catre Directie a unei sume care sa fie recuperata ulterior de la Spital, implicit de la doctorul Ciomu, crearea din septembrie a unor noi polite de asigurare, intrucat cele existente au valori mult prea mici, dar si actionarea in instanta a Ministerului Sanatatii, pentru ca incidentul s-a petrecut pe cand unitatea sanitara era in subordinea lui", a precizat Savu. El a spus ca Ministerul Sanatatii trebuie sa isi asume responsabilitatea pentru acest incident.
Administratia Spitalelor din Primaria Capitalei are prevazut in bugetul pe 2009 despagubiri in cuantum de 200.000 Euro ce trebuie acordate pacientului operat de medicul Naum Ciomu, a spus, joi, Marius Savu, directorul institutiei. "Exista o hotarare definitiva si irevocabila impotriva medicului Naum Ciomu, in solidar cu Spitalul Burghele (fost Spitalul Panduri - n.r.), pentru acordarea de despagubiri in valoare de 500.000 de Euro", a precizat Marius Savu. In urma negocierilor avute cu victima doctorului Ciomu, s-a luat hotararea ca datoriile sa fie esalonate pe o perioada de trei ani, din 2009 pana in 2011, urmand ca in acest an sa fie platiti 200.000 Euro, iar in urmatorii doi ani, in mod egal, restul sumei. Totodata, Marius Savu a mai aratat ca exista negocieri incepute inca de acum trei luni cu mai multi reprezentanti ai firmelor de asigurari, astfel incat orice contract de malpraxis al unei unitati sanitare sa includa o clauza de daune morale, in caz contrar asigurarile de sanatate nemaifiind acceptate. In noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucuresti a finalizat procesul medicului Naum Ciomu, obligandu-l pe acesta sa ii plateasca lui Ion Jiga, pacientul pe care l-a mutilat in timpul unei interventii chirurgicale, 500.000 Euro daune morale si materiale, impreuna cu spitalul si mentinand pedeapsa instantelor inferioare prin care a fost condamnat la un an de inchisoare cu suspendare. Medicul Naum Ciomu a fost deferit justitiei in octombrie 2004, pentru ca a lasat infirm un pacient, doctorul fiind acuzat de vatamare corporala grava din culpa.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1675 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015563 (s)

loading...