News Flash:

Tradat de mirosul tenisilor

29 Ianuarie 2003
626 Vizualizari | 0 Comentarii
•Un barbat din Popricani a fost descoperit de cainele politistilor, dupa ce si-a abandonat tenisii intr-o locuinta pe care a pradat-o

Constantin Samoila, in varsta de 32 de ani, din comuna Popricani, a fost trimis, ieri, in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi, sub acuzatia de tentativa de furt si violare de domiciliu. In seara zilei de 7 mai 2002, barbatul, zis si Cocotanu, a tras o bauta pe cinste impreuna cu fratele sau, pana noaptea tarziu. Beat crita, acesta s-a indreptat spre gospodaria Elenei Raut, care locuia singura. Ajuns aici, Cocotanu a sarit gardul, a spart unul dintre geamurile casei si a patruns in imobil. Dupa ce a furat o rochie si doua batice in valoare de 700 mii lei, petrecaretul a incercat sa intre si in camera Elenei Raut. Femeia s-a trezit imediat la auzul zgomotului facut si, crezand ca are de a face cu un violator, a inceput sa strige ca din gura de sarpe dupa ajutor. Speriat de aceasta reactie la care nu s-a asteptat, Samoila a sarit prin geam si a fugit, aruncand hainele furate langa un parau din apropiere. Femeia a chemat a doua zi Politia si, in urma cercetarilor, a fost descoperita o pereche de tenisi. Banuind ca papucii ii apartin lui Samoila, sefului de post din Popricani i-a venit o idee sclipitoare. Fara a sta pe ganduri, a adus un caine caruia i-a dat papucii sa ii miroase. Imediat, cainele, special antrenat pentru asa ceva, a luat urma si a inceput sa caute proprietarul tenisilor. Dupa cateva ore de cautari, patrupedul i-a dus pe oamenii legii la locuinta lui Samoila. Pus in fata probelor, barbatul si-a recunoscut vina, spunand ca a imprumutat papucii de la tatal sau. Daca va fi gasit vinovat de savarsirea infractiunilor de furt si violare de domiciliu, Constantin Samoila este pasibil de cel putin cinci ani de inchisoare. Barbatul este obisnuit cu anchetele politistilor, deoarece, in trecut, a primit si o amenda pentru ca a condus pe drumurile din Popricani un tractor neinmatriculat. (M.H.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1734 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019661 (s)

loading...