News Flash:

Traficantul de La Billa, condamnat la peste cinci ani de inchisoare

13 Februarie 2007
1024 Vizualizari | 0 Comentarii
• Un iesean a fost condamnat la cinci ani si jumatate de inchisoare pentru ca vindea un rucsac de droguri in fata la Billa


Daniel Curca, un barbat in varsta de 32 de ani, a fost condamnat ieri la executarea unei pedepse de cinci ani si jumatate pentru comiterea infractiunii de trafic de droguri. Trebuie mentionat ca in acest dosar, intocmit de catre procurorii din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism Iasi, a mai fost acuzat inca un tanar, Alexandru George Tarzianu. Acesta din urma a fost condamnat in urma cu trei luni la executarea unei pedepse de un an si jumatate de inchisoare. Cu toate ca cei doi traficanti au mers pe varianta ca nu intentionau sa vanda droguri ci, de fapt, sa insele cumparatorii prin vanzarea unor simple buruieni, varianta lor nu a fost crezuta de catre judecatori.

"Sunt niste naivi. Au cazut victimele propriului lor plan copilaresc. Au vrut sa insele alte persoane si au cules niste ierburi pe care doreau sa le vanda drept canabis", a precizat avocatul lor. Acesta varianta era sustinuta de faptul ca in toamna anului 2006, cei doi vindeau droguri chiar in fata magazinului Billa. Inainte de a fi prinsi, Daniel Curca si Alexandru Tarzianu au plecat la tara intr-un loc in care stiau ca pot gasi niste buruieni care seamana cu drogurile. Au cules frunzele si inflorescenta unor tulpini de canepa salbatica si au venit in Iasi pentru a le vinde. Aveau un rucsac plin cu canabis, insa sustineau ca de fapt au niste buruieni inofensive. Mai intai au pregatit captura pentru vanzare si au luat legatura cu cel care trebuia sa cumpere canabisul. Au stabilit sa se intalneasca in fata magazinului Billa, loc in care au negociat si pretul kilogramului de canabis, respectiv 300 Euro. "Am asteptat sa vanda intai o parte din drogurile pe care le detinea, apoi politistii din cadrul Biroului de Combatere a Crimei Organizate Iasi au intervenit si i-au retinut pe cei doi tineri. Am descoperit cantitatea de 2,8 kilograme de canabis asupra celor doi", a precizat procurorul Radu Moisescu la vremea arestarii.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2012 (s) | 24 queries | Mysql time :0.022460 (s)

loading...