News Flash:

"Transparenta" opaca la Parchet

6 Martie 2001
1054 Vizualizari | 0 Comentarii
•Prim-procurorul Parchetului Iasi a desemnat un purtator de cuvant cu gura ferecata

Dorin Buzdugan, prim-procurorul Parchetului Iasi, a dat ieri o dispozitie procurorilor aflati in subordinea sa, care vine sa ofere, in opinia domniei sale, un tratament egal tuturor ziaristilor. Conform noilor prevederi, orice relatie intre presa si informatiile de interes public de la Parchetul Iasi va fi strict mediata de un procuror insarcinat cu relatiile cu mass-media. Pana acum, informatii despre dosarele instrumentate mai puteau fi obtinute si de la anumiti procurori. "Aceasta dispozitie vine sa elimine, in conceptia noastra, inconvenientul ca un ziarist mai abil sa afle un subiect inaintea celorlalti, prejudiciind astfel o anumita categorie de public de informatiile respective. Noi dorim ca informatiile legate de activitatea procurorilor sa fie aflate in acelasi timp de catre toata lumea, aplicand, totodata, un tratament egal tuturor ziaristilor. Pentru aceasta am desemnat un domn procuror care se va ocupa de respectiva misiune; toate relatiile despre cazurile in lucru la Parchet vor fi oferite presei joia, cand va avea loc intalnirea saptamanala intre domnul procuror si ziaristi", ne-a declarat Dorin Buzdugan.
Toate ar fi bune si frumoase daca noi nu am sti cum se caracterizeaza relatiile cu presa ale procurorului respectiv, al carui nume nu-l vom da, deocamdata, publicitatii. Joi, cand au loc - teoretic - intalnirile cu procurorul "anume desemnat", acesta dispare misterios la ora intalnirii, ca un indragostit rusinos, transmitandu-ne prin intermediari ca "nu are nimic pentru presa". Daca nu am fi respectat institutia justitiei in sine, am fi scris ca, de doua saptamani incoace, la Parchetul iesean nu se mai intampla nimic, cu alte cuvinte, magistratii isi iau lefurile degeaba. Cu toate acestea, acei oameni muncesc. Rezultatele muncii lor ajung la cunostinta publicului cititor chiar daca unul sau altul dintre colegi nu depune nici cel mai mic efort ca acest lucru sa fie posibil. Acestor procurori le adresam multumirile noastre, sperand si pe viitor intr-o colaborare la fel de benefica pentru societate. Cat despre domnul procuror insarcinat cu relatiile cu presa, speram ca semnalul pe care l-am dat prin acest articol sa fie perceput asa cum trebuie, contribuind astfel la o mai buna informare a publicului cititor.
Mihai MITRICA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1857 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018994 (s)

loading...