News Flash:

Transportul electric se prabuseste

1 August 2002
827 Vizualizari | 0 Comentarii
Tramvaiele nu circula in timpul ploilor torentiale

Incepand de astazi, vor intra in circulatie biletele in culori diferite pentru transportul in comun iesean, conform informatiilor detinute in prezent. Aceste bilete de calatorie vor fi utilizate diferentiat pentru transportul electric si pentru cel pe baza de carburanti. Decizia este urmarea divizarii Regiei Autonome de Transport in Comun (RATC) din Iasi in doua unitati economice diferite. Cele doua tipuri de bilete vor putea fi folosite pe ambele tipuri de mijloace de transport in comun doar pana in toamna acestui an. Prezentam in continuare un material privind eficienta transportului electric de calatori in municipiul Iasi in conditiile unor ploi abundente, asa cum s-au inregistrat in urma cu doua zile.

In timpul ploilor torentiale din cursul zilelor trecute, jumatate din numarul tramvaielor scoase pe traseu au fost retrase in scurt timp la depou cu defectiuni cauzate de ploaie. Astfel, din cele 32 de tramvaie ale sectiei a doua, 14 s-au intors la depou cu motoarele defecte ca urmare a patrunderii apei la bobinaj. Acelasi lucru s-a petrecut si la sectia a treia, unde, din cele 17 tramvaie, 6 s-au intors cu apa in motor. La troleibuze au avut loc, de asemenea, incidente nedorite, fiind oprite din cauza imposibilitatii de a circula in locurile unde strazile au fost inundate, asa cum a fost in zona CUG.
Din cauza ploii torentiale si a descarcarilor electrice, Regia Autonoma de Transport in Comun a deconectat retelele de electricitate pentru a evita orice accident. Pe toata durata deconectarii de la retea, transportul electric a fost oprit in tot orasul. Zonele unde circulatia mijloacelor de transport in comun a fost ingreunata au fost, in principal, CUG- bulevardul Poitiers, unde traseele de troleibuz 43 si 44 au fost oprite timp de o ora sau au circulat cu dificultate din cauza apei de pe carosabil, urmarea infundarii gurilor de canal. Acelasi lucru s-a petrecut si in zonele Canta si Pacurari, unde circulatia a fost oprita timp de o jumatate de ora.

Divizarea

In acest timp, conducerea Regiei se pregatea pentru semnarea proiectului de divizare in cele doua tipuri de transport - cel electric si cel pe baza de combustibil lichid. Conform celor afirmate de Neculai Abalasei, directorul RATC, lucrul la proiectul de divizare a luat sfarsit. " La Primarie, va fi supus dezbaterii Consiluilui Local, urmand ca pe baza lui sa fie luata decizia de constituire a celor doua societati" a declarat Neculai Abalasei.
Municipalitatea doreste sa introduca in cel mai scurt timp in zona centrala a orasului transportul electric. Intrebat despre capacitatea de a asigura in viitor transportul in respectiva zona, Neculai Abalasei, directorul Regiei, a raspuns pozitiv: "Sunt sigur ca voi putea asigura transportul in zonele unde avem traseele. Este adevarat ca atunci cand sunt ploi apar defectiuni la tramvaie si se opreste circulatia, dar acelasi lucru se petrece si la autobuze, unde conducatorul opreste masina pentru a nu produce accidente", a adaugat directorul RATC.

Divizarea este o greseala

Daca Neculai Abalasei este optimist in privinta transportului exclusiv electric, lucrurile stau cu totul diferit din perspectiva lui Vasile Sandu, sefului Biroului de Exploatare. " Divizarea Regiei este o mare greseala deoarece nu putem asigura un transport eficient numai cu tramvaie si troleibuze. Un exemplu care vorbeste de la sine este ceea ce s-a intamplat zilele acestea, cand ploile au defectat majoritatea tramvaielor scoase pe traseu. Cata vreme va exista o avarie sau o calamitate, transportul electric va fi paralizat si va necesita completarea lui cu autobuze", a declarat Vasile Sandu.
Aceeasi parere si-a manifestat-o si o fosta angajata a Regiei, aflata in prezent la pensie. "Intotdeauna au existat probleme cu tramvaiele pe timp de ploaie. Cunosc foarte bine acest lucru deoarece am lucrat in Regie timp de 20 de ani, la Biroul de Siguranta Circulatiei, unde am fost in functia de statistician. Am venit la RATC inca de cand s-au unit sectiile de tramvaie cu cea de autobuze. Nicodata nu va fi posibila asigurarea unui transport eficient daca se bazeaza numai pe transportul electric, deoarece transportul cu autobuze este complementar acestuia", a declarat Maria Ciubotaru.
Doriana SAMATARU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1793 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018992 (s)

loading...