News Flash:

Tranzitia la bani marunti

22 Octombrie 1999
1019 Vizualizari | 0 Comentarii
•Intre 22 si 23 octombrie se desfasoara la Iasi Simpozionul "Tranzitia dupa un deceniu" •Prezent la lucrari, senatorul Vosganian critica vehement actuala guvernare

Organizat de Catedra de Economie Politica din cadrul Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor, simpozionul "Tranzitia dupa un deceniu" din 22-23 octombrie a fost prefatat de conferinta senatorului Varujan Vosganian. Tema acestuia a fost managementul pietelor financiare. Expunerea - in fata unui auditoriu care a umplut Aula "Mihai Eminescu" a Universitatii "Cuza" - a avut ca fir rosu ideea retragerii statului din sfera economica. Locul acestui "prost antreprenor" trebuie sa fie luat de pietele financiare, cel mai bun mecanism existent de alocare a resurselor, fie ca aceste piete se refera la capital, la creditul ipotecar ori la alte instrumente financiare. Debutul alocutiunii s-a centrat pe saracia sistemului bancar in termeni de operatori, existind actualmente circa 40 de banci fata de peste 100 in perioada interbelica, filialele si sucursalele celor doua perioade aflindu-se intr-un raport dramatic: 1:30. "Optiunea majora de destin nu a fost facuta inca: intre socialism si capitalism, intre centralism si democratie economica, intre monopolism si libera competitie. Sintem intr-un moment in care sortii nu au decis inca; astazi Romania poate merge catre oriunde", a declarat senatorul UFD. Vosganian a accentuat faptul ca sectoarele primare apartin aproape in totalitate statului, la fel ca serviciile de utilitate publica si serviciile de asigurari sociale. De asemenea, sistemul bancar - si implicit acordarea creditelor - este in proportie de circa 50% al statului, in timp ce transportul constituie un alt monopol etatist, constructiile fiind singurul mare domeniu preponderent privat. "Chiar si acolo unde statul nu este dominant, el este determinant, influenteaza decisiv conditiile de piata. Traim intr-un hatis de economie etatista", a adaugat senatorul.
Solutia propusa de Vosganian "nu este nici terapie graduala, nici terapie soc, ci terapie ferma: dezvoltare in conditii de inflatie, desi este ca si cum ai umbla cu o canistra cu benzina in mijlocul unui incendiu", varianta posibila doar prin intermediul pietelor financiare.
Lucrarile simpozionul vor fi deschise oficial astazi la ora 10.00 in Aula "Mihai Eminescu", in program fiind cuprinse conferintele cu temele "Managementul riscurilor" (Varujan Vosganian) si "O tranzitie esuata" (Liviu Antonesei). In cursul serii si in ziua de simbata vor avea loc lucrarile pe sectiuni.
Alec Danila
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1695 (s) | 22 queries | Mysql time :0.023026 (s)

loading...