News Flash:

Trei adulti din zece sunt dependenti de alcool

30 Octombrie 2006
774 Vizualizari | 0 Comentarii
• Daca dependenta de alcool nu este tratata corespunzator, de cele mai multe ori aceasta duce la alcoolism cronic • Medicii afirma ca o persoana sufera de alcoolism atunci cand aceasta nu poate sa renunte la consumul de alcool, chiar daca doreste acest lucru


Conform medicilor, toamna creste numarul persoanelor care ajung la spital cu afectiuni pe fondul consumului excesiv de alcool, de la afectiuni digestive si pana la sevraj. Desi majoritatea persoanelor adulte stiu cand si mai ales cat alcool sa consume, totusi, trei adulti din zece nu pot sa-si controleze aceste obiceiuri. Cadrele medicale de specialitate sustin ca orice persoana care nu isi poate controla apetitul excesiv pentru alcool este posibil sa sufere de alcoolism sau de dependenta de alcool. Abuzul de alcool inseamna dobandirea unor obiceiuri nesanatoase si chiar periculoase in legatura cu consumul de alcool, in sensul unui consum exagerat sau inadecvat. Daca dependenta de alcool nu este tratata corespunzator, de cele mai multe ori aceasta duce la alcoolism cronic. Medicii sustin ca o persoana sufera de alcoolism atunci cand aceasta nu poate sa renunte la consumul de alcool, chiar daca doreste acest lucru. Alcoolismul are o componenta emotionala puternica, in sensul ca in aceasta afectiune exista o dependenta fizica, dar si psihica legata de consumul de alcool. Alcoolismul este caracterizat prin dorinta exacerbata de a consuma alcool, care poate fi extrem de puternica si care poate avea un impact negativ asupra tuturor aspectelor vietii. Persoanele care sufera de alcoolism pot prezenta iritabilitate, tremur sau alte simptome, de sevraj, in momentul in care incearca sa renunte la consumul de alcool. In timp, consumul exagerat de alcool poate cauza diferite afectiuni, precum: boli cardiace, hipertensiune arteriala, accidente vasculare cerebrale, boli de ficat (hepatite toxice, ciroze), pancreatita sau diferite tipuri de cancer. Totodata este afectata viata sociala a persoanei care sufera de alcoolism. Cadrele medicale de specialitate sustin ca un consum exagerat de alcool se caracterizeaza la femei prin consumarea a mai mult de sapte bauturi pe saptamana sau mai mult de trei bauturi pe zi, in timp ce la barbati se iau un calcul cantitati de alcool mai mari, cum ar fi 14 bauturi pe saptamana sau mai mult de patru bauturi pe zi.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1997 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021635 (s)

loading...