News Flash:

Trei milioane Euro pentru canalizarea orasului

16 Aprilie 2007
694 Vizualizari | 0 Comentarii
• Directia Apa Canal din Pascani a depus un proiect la Ministerul Transporturilor in speranta de a obtine fonduri pentru rezolvarea problemei sistemului de canalizare din municipiu • Potrivit directorului Ioan Prisecaru, pentru proiectare si executie este nevoie de aproximativ 3 milioane Euro


Dupa ce in 2005 au fost probleme deosebite cu inundatiile, in mare parte din cauza lipsei unui sistem de canalizare eficient, conducerea Directiei Apa Canal (DAC) Pascani a decis sa rezolve aceasta situatie. In acest sens, Primaria Pascani a primit deja 30 miliarde lei de la Bugetul de Stat, bani ce urmeaza a fi folositi pentru partea de proiectare. De asemenea, reprezentantii Directiei Apa Canal au depus la Ministerul Transporturilor un proiect in speranta de a obtine fondurile necesare rezolvarii problemei sistemului de canalizare din municipiu. Potrivit directorului Ioan Prisecaru, pentru proiectare si executie este nevoie de aproximativ 3 milioane Euro. "Guvernul ne-a dat deja 30 de miliarde prin primarie pentru partea de proiectare. Totodata, noi am depus la Ministerul Transporturilor un proiect pentru a obtine fonduri de la Guvern. Probabil ca pentru proiect si executie ne trebuie in total in jur de 3 milioane de Euro. Speram sa obtinem acesti bani pentru ca pe viitor sa nu mai existe probleme din cauza canalizarii", a mentionat Ioan Prisecaru, directorul Directiei Apa Canal Pascani. Tot acesta a mai precizat ca strazile care necesita un nou sistem de canalizare sunt Abatorului, Dragos Voda, Brates si Fantanele. Interesat de reabilitarea sistemului de canalizare a municipiului s-a aratat si primarul municipiului Pascani, care a afirmat ca trebuie ca toata zona Vale sa aiba canalizare asa cum trebuie. "Pentru ca pe viitor sa nu mai fim acuzati asa cum am fost la inundatiile din 2005, trebuie sa rezolvam o data pentru totdeauna problema sistemului de canalizare" a spus primarul Neculai Ratoi. Mentionam ca imediat dupa inundatiile din august 2005, atat reprezentantii prefecturii, cat si consilierii locali din opozitie au acuzat in termeni duri primaria ca nu s-a ocupat de canalizarea municipiului, motivand ca aceasta fiind si cauza care a dus la calamitate.

Cele mai mari sanse pentru ISPA

Ioan Prisecaru, directorul DAC Pascani, a afirmat zilele trecute ca cele mai mari sanse de a continua lucrarile la proiectul ISPA le are firma romaneasca Trustul Montaj Utilaj Chimic Bucuresti SA (TMUCB). Conform acestuia, declaratia este sustinuta de raportul intocmit de comisia care a studiat ofertele. "Probabil ca lucrarile vor fi efectuate in continuare de catre firma romaneasca. Zilele urmatoare vom sti cu exactitate acest lucru. Decizia apartine Centrului de Finantari. Noi speram ca pana la sfarsitul lunii sa putem incepe lucrarile", a spus Ioan Prisecaru, directorul DAC Pascani. De mentionat ca luna trecuta au fost deschise ofertele pentru continuarea lucrarilor la proiectul ISPA. Astfel, in cursa pentru demararea proiectului s-au inscris doar doua firme, Trustul Montaj Utilaj Chimic Bucuresti SA (TMUCB) si firma austriaca PAIP. Potrivit lui Ioan Prisecaru, directorul Directiei Apa Canal (DAC), comisia care s-a ocupat de studierea ofertelor a fost formata din trei reprezentanti de la DAC si doi de la firma de consultanta AVT. Reamintim ca firma care se va ocupa de continuarea lucrarilor la Proiectul ISPA va avea de construit 43 de kilometri de conducta de alimentare cu apa, o statie de pompare, modernizarea a 35 de puturi si automatizarea sistemului de alimentare cu apa. Toata lucrarea costa in jur de 17 milioane Euro.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1672 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018638 (s)

loading...