News Flash:

"Trialogul" puterii

3 August 2000
1121 Vizualizari | 0 Comentarii
Este arhicunoscut faptul ca puterea nu apartine numai celor ce conduc o tara, ci si celor care au capacitatea de a manevra mari mase de oameni si de a dispune de, hai sa spunem, parerile lor. Astfel de persoane ce au in puterea lor "mase de manevra" sunt sindicatele si, de aceea, conducatorii lor sunt curtati de multe ori de sefii partidelor politice. Pentru ca, a avea un om de baza la un sindicat este echivalent cu a avea atatea voturi cati membri are sindicatul. Numai ca, se mai pune si problema unei lipse de seriozitate din partea reprezentantilor puterii in cazul negocierilor. In mod normal, dialogul dintre protestatari (grevisti) si conducere este, in statele cu traditie in acest sens, un "trialog": discutiile se poarta intre trei parti -- sindicate, administratie si patronat. In Romania, insa, discutiile sunt doar intre reprezentantii statului, care se confunda cu administratorii si cu patronii in acelasi timp (marile greve au loc doar in sectorul ce inca apartine statului). De aici pleaca si acele tentative de seducere a conducatorilor de sindicate, pentru ca putini stiu care sunt temele abordate la masa negocierilor. Si nu numai tentative de seducere, ci chiar si adevarate agresiuni politice asupra sindicatelor si sindicalistilor. Cum se ajunge la agresiuni politice? Simplu: prin promisiuni. Aceleasi promisiuni care au facut viata romanilor un calvar dupa 1989. Promisiunile datorita carora romanii nu mai au incredere in politicieni. Sperantele inselate pentru care pe romani nu-i mai aduci la vot nici cu... arcanul. Ecuatia este si mai simpla. O data la patru ani, cu cateva luni inainte de alegeri, in timpul grevelor, Puterea este pusa in fata unor cereri pe care, din lipsa de bani sau chiar de capacitate manageriala, nu le poate satisface. Cea mai periculoasa cerere pentru Putere este salariul marit. In aceasta situatie intervine Opozitia, care "percuteaza" imediat cu o promisiune de salariu mult mai mare decat cea oferita de prima parte. Si de aici se trage concluzia despre situatia ingrata a sefilor sindicalistilor care pe aceasta cale si in acest mod pot fi foarte fin agresati. Normal, vor fi atrasi de promisiuni, pe care le vor propovadui la randul lor, iar la venirea la conducere a celor pe care, prin imensa putere, i-au sprijinit, nu vor obtine, de fapt, cu nimic mai mult decat ar fi avut de castigat de la "ceilalti". Si, de toate aceste probleme este vinovat sistemul in sine care, prin opacitatea si lipsa unei a treia parti cu care sa se poata sta la masa negocierilor, la un "trialog" mic, lasa loc la toate aceste manevre care numai ca fiind curate nu pot fi categorisite. Cei mai castigati sunt (cum s-ar putea altfel?!!) politicienii, care-si asigura fotolii caldute pe cate patru ani. Iar cei care iau palme peste ceafa sunt conducatorii sindicatelor -- de la sindicalisti -- si sindicalistii -- de la conducerea care le-a promis inainte si mai apoi le-a aratat... degetul.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1703 (s) | 24 queries | Mysql time :0.022147 (s)

loading...