News Flash:

Tricolorii au dat peste Argentina in Cupa Davis

23 Septembrie 2010
740 Vizualizari | 0 Comentarii
Ieri, a avut loc tragerea la sorti a meciurilor din primul tur al Grupei Mondiale de Cupa Davis. Romania a revenit intre primele 16 echipe ale lumii dupa victoria cu Ecuador, echipa de tenis condusa de Andrei Pavel fiind repartizata in urna secunda. Sortii au decis ca Romania sa joace impotriva Argentinei, in deplasare, in intervalul 4-6 martie 2011. Romania a avut cinci sanse din opt sa dispute meciul din primul tur al Grupei Mondiale pe teren propriu, singurele variante in deplasare fiind Rusia, Franta si Argentina. Romania si Argentina s-au mai intalnit o singura data pana acum, disputa avand loc la Timisoara in anul 1981 pe suprafata rapida. Atunci, echipa sud-americana condusa de Guillermo Vilas s-a impus cu 3-2. Vilas a castigat ambele meciuri de simplu in fata romanilor Andrei Dirzu, scor 6-4, 6-4, 6-3, si a lui Florin Segarceanu, scor 6-4, 6-2, 6-0. Romania a castigat meciul de dublu prin perechea Segarceanu/Dirzu, cei doi impunandu-se in fata dublului Jose Luis Clerc/Guillermo Vilas, cu 4-6, 10-8, 6-3, 7-5. Dirzu l-a invins prin abandon in ultimul meci pe Ricardo Cano, acesta retragandu-se la 4-6, 6-2. Echipa Argentinei a ajuns in acest an pana in semifinalele Cupei Davis, fiind invinsa de Franta, la Lyon, cu un categoric 5-0. Capitan nejucator este Tito Vazquez, iar printre jucatorii convocati la ultimul meci se numara Juan Monaco, David Nalbandian, Eduardo Scwank si Horacio Zeballos. Argentina a disputat doua finale in ultimii patru ani, ambele pierdute. Mai intai in deplasare cu Rusia, scor 2-3 (2006), si mai apoi in fata Spaniei, pe teren propriu, scor 1-3 (2008). Cel mai reprezentativ jucator este legendarul Guillermo Vilas, care detine recordul la capitolul victorii obtinute la simplu (45) si dublu (12), dar si la numarul de intalniri jucate (29) si ani petrecuti in Cupa Davis (14). Villas a ramas pana acum cel mai tanar jucator care a debutat in echipa Argentinei la doar 17 ani si 215 zile.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1418 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014674 (s)

loading...