News Flash:

Tricolorii mici, capi de serie in play-off-ul pentru Euro 2011?

7 Septembrie 2010
863 Vizualizari | 0 Comentarii
Deja calificati la baraj înainte de ultimul meci din grupa, "tricolorii" mici vor sa-si asigure si un adversar cat mai accesibil pentru "dubla" decisiva. Revansa cu Rusia, de la Sankt Petesburg, nu conteaza doar în lupta pentru castigarea grupei, cat mai ales în perspectiva barajului de calificare la CE 2011 de tineret. Cu un rezultat pozitiv, "tricolorii" lui Emil Sandoi ar încheia preliminariile pe primul loc, dar ar mai si aduna ceva puncte. Astfel, Romania ar avea sanse mari sa fie cap de serie la tragerea la sorti, programata, vineri, la Herning, în Danemarca. Cele doua partide din play-off vor avea loc pe 9, respectiv 13 octombrie. Pe baza coeficientului adunat în ultimele doua campanii, doar sapte din cele zece castigatoare de grupa vor primi acest statut. Celelalte trei se vor alatura celor mai bune patru ocupante ale locurilor secunde în urna a doua. Inaintea ultimei etape, Romania se afla între primele opt la capitolul puncte adunate în precedentele si actualele preliminarii, din totalul celor 21 de reprezentative deja calificate în play-off sau care înca mai au sanse de a ajunge acolo. Deocamdata, doar sapte echipe sunt sigure de locul la baraj: Romania, Cehia, Ucraina, Elvetia, Croatia, Grecia si Olanda. Ultimele patru au castigat deja grupele din care fac parte, iar batavii ne si depasesc în clasamentul coeficientilor! In acest clasament intermediar, Romania e pe locul doi, la egalitate cu Cehia. Din superstitie, reprezentativa de tineret ar putea juca si meciul de pe teren propriu din play-off tot la Botosani. "Am batut cu 3-0 de doua ori aici, si Insulele Feroe, si Rusia! Stadionul ne-a purtat noroc, asa ca vrem sa jucam si barajul aici. Nu am luat în calcul nici un alt oras. Ne-am simtit extraordinar", a afirmat Emil Sandoi. "Suntem la voia sortilor. Important e ca am ajuns la un baraj dupa multi ani si cred ca avem o sansa destul de buna sa mergem si la Euro", a completat fundasul Stefan Barboianu. In afara meciului dintre Rusia si Romania (programat astazi, la ora 18.00, in direct la sport.ro), in grupa Romaniei se va mai disputa meciul Letonia - Moldova.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1691 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016448 (s)

loading...