News Flash:

Trocul lui Ardelean

29 Septembrie 2006
3412 Vizualizari | 3 Comentarii
Ioan Ardelean
• Fostul director al Terom SA Iasi, Ioan Ardelean, actualului director de la SC Bi Va Fil Ro SRL, a plecat la italienii care au cumparat Sectia Fire a fostului combinat iesean, insa nu cu mana goala • Exista indicii conform carora intelegerea lui Ardelean cu italianul Vanouchi a fost simpla: furnizorii si beneficiarii de la Terom SA, in schimbul postului de conducere • In momentul punerii in functiune a Sectiei Fire, italienii au avut asigurata materia prima, beneficiarii si furnizorii cu care a lucrat Terom SA • Din informatiile detinute, baza de date a intrat in posesia lui Ardelean de la inginerul Stefaniu, de la Oficiul de Calcul


Fost director la Terom SA, Ioan Ardelean, a tradat unitatea in care a lucrat cea mai mare parte din viata. Exista indicii conform carora trocul acestuia cu italianul Vanouchi, noul patron de la Sectia Fire a SC Terom SA - fostul Combinat de Fire Sintetice (CFS) Iasi, s-a bazat in relatiile pe care le avea Ioan Ardelean cu partenerii Terom SA Iasi. Practic, intelegerea lui Ardelean cu italianul Vanouchi a fost simpla: furnizorii si beneficiarii de la Terom SA, in schimbul postului de conducere. In momentul punerii in functiune a Sectiei Fire, italienii au avut asigurata materia prima, beneficiarii si furnizorii cu care a lucrat Terom SA. Din informatiile detinute, baza de date a intrat in posesia lui Ardelean de la inginerul Stefaniu, de la Oficiul de Calcul. Aceasta baza de date consta intr-un numar de 32 de firme din toata tara, cuprinde numerele de telefon, numerele de fax, numele directorilor generali si, nu in ultimul rand, persoanele de legatura de la firmele cu care avea incheiate contracte fostul CFS. In acest mod, Ardelean a preluat clientii traditionali ai Terom SA Iasi, folosindu-i ca si clienti ai Bi Va Fil Ro SRL. Un alt lucru de care a beneficiat Ioan Ardelean de la Oficiul de Calcul este si situatia contractelor pe care Terom SA Iasi le avea cu partenerii de afaceri, asa cum rezulta din datele detinute in prezent. Documentul este extrem de important, deoarece in el sunt mentionate conditiile contractuale, situatie in care Bi Va Fil Ro SRL, firma lui Vanouchi, a venit cu o oferta mai buna cu cateva procente decat cea pe care o practica Terom SA. In documentele cu care Ardelean s-a prezentat la noul patron sunt specificate inclusiv conditiile in care unor parteneri de afaceri, clienti vechi ai Terom SA, li se percepeau sau nu penalitati de intarziere, modul de plata a produselor si, nu in ultimul rand, termenul de plata, care difera de la o firma la alta. Prin aceasta miscare, Ioan Ardelean s-a folosit de numele Terom SA pentru a aduce bani italienilor de la Bi Va Fil Ro SRL Iasi, firma infiintata de italieni cu ajutorul aceluiasi Ioan Ardelean, special pentru licitatia din urma cu cateva luni, pentru Sectia Fire, la care italienii au iesit invingatori.

Contract avantajos

Un al criteriu care a cantarit mult in cariera lui Ioan Ardelean a fost si strecurarea in contractul de vanzare-cumparare a Sectiei Fire, a optiunii de preluare a angajatilor de la Terom SA, aflati in Sectia Fire. Fata de ceilalti cumparatori de active de la Terom SA Iasi, italienii au putut opta daca sa angajeze sau nu oamenii de la fostul CFS, in timp ce firmele care au cumparat alte active au fost obligate sa cumpere activele si sa preia salariatii inregistrati in acestea. Beneficiind de acest privilegiu, noul patron al sectiei Fire a SC Terom SA Iasi a refuzat sa plateasca celor 385 de salariati pe care ar fi trebuit sa ii primeasca la noua fabrica salariile intregi avute la fostul Combinat de Fire Sintetice. Patronul de la Bi Va Fil a avut mai multe intalniri cu sindicalistii si cu reprezentantii Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), insa nu s-a ajuns la nici un consens. In medie, conform propunerilor facute de noii patroni, fiecare angajat ar fi pierdut intre unul si doua milioane lei (100 - 200 RON) la salariul de baza, fapt care a starnit reactia dura a acestora. Ultima licitatie importanta in cazul Terom SA a fost cea pentru Sectia Fire, adjudecata de italienii de la Bi Va Fil la jumatate din valoare, adica 1,8 milioane Euro.



contract avantajos
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

4198 viz    0 com
3738 viz    7 com
14819 viz    25 com
1401 viz    0 com
6242 viz    5 com
1476 viz    0 com
1003 viz    0 com

Comentarii (3)

Anonim  | #760
Buna baiet, Ardeleanu.Nu a semnat in contractul de munca o clauza de confidentialitate?
El era la Terom, dar lucra pentru BIVAFIL?
Trebuie ca TEROMUL sa-l dea in judecata, dar mai ales ca BIVAFIL sa fie acuzata de concurenta neloiala si deci inchisa.JUSTITIA ROMANA AUDE?
Anonim  | #761
Ar mai fi o problema oameni buni.De unde credeti ca are atat tupeu Ardelean? Cine a fost prim secretar economic al judetului pe timpul lui Ceasca? Doamna Ardelean si de aici si puterea oameni buni. Tot cripto comunistii conduc si economia
Anonim  | #762
Sau poate domnul Ardelean nu isi mai aduce aminte plecarile si banii luati de la sirieanul Nana, ori cum o duce fiica din Italia tot datorita relatiilor de al Terom ale tatalui.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1786 (s) | 22 queries | Mysql time :0.046556 (s)

loading...