News Flash:

Turcia zgarie usile Uniunii Europene

29 Mai 2008
701 Vizualizari | 0 Comentarii
Ali Babacan Ministrul de Externe al Turciei
• Ministrul turc de Externe, Ali Babacan, s-a aratat nemultumit de faptul ca negocierile de aderare a tarii sale la UE se desfasoara foarte lent • Acesta a criticat cu jumatate de gura si opozitia Frantei fata de dorinta Turciei de a adera la UE

Turcia a transmis ieri Uniunii Europene ca ritmul lent al negocierilor de aderare ar putea duce la scaderea entuziasmului cetatenilor cu privire la aderarea tarii la blocul comunitar, relateaza Reuters. Ministrul de Externe Ali Babacan a mentionat unul dintre statele membre UE care impiedica negocierile incepute in 2005, insa fara a-l numi in mod special, o referire indirecta la opozitia exprimata adesea de Franta si presedintele Nicolas Sarkozy fata de aspiratiile sale de aderare.

"Deschiderea unor capitole este blocata", a declarat Babacan intr-o conferinta de presa, referindu-se la cele 35 de domenii de reforme in care sunt impartite negocierile cu UE. "Aceste capitole nu au fost deschise din cauza ingrijorarii unuia dintre statele membre. Aceasta are un impact negativ asupra entuziasmului populatiei turce fata de reforme si aderare", a adaugat acesta in urma intalnirii cu oficialii UE la Bruxelles. Diplomatii au declarat ca Babacan a participat la discutii numai dupa ce Franta, care insista ca Ankara ar trebui sa aiba cel mult un statut de partener special al blocului, si-a retras cererea ca termenul "aderare" sa fie omis din textele UE pregatite pentru intalnire. Ministrul francez pentru relatiile cu Europa, Jean-Pierre Jouyet, a declarat in ajunul acestei intalniri ca Parisul a hotarat sa isi retraga cererea, avand in vedere preluarea in viitor a presedintiei semestriale a UE, care ii impune sa fie "impartiala, echitabila, echilibrata". Turcia a deschis pana in prezent numai sase din cele 35 de capitole de negociere in vederea aderarii si spera sa deschida luna viitoare inca doua, referitoare la legile privind proprietatea companiilor si cea intelectuala. Spre nemultumirea Ankarei si a mai multor capitale europene, Franta doreste restrictionarea negocierilor la acele capitole care ar putea fi folosite ca baza pentru un viitor "parteneriat privilegiat" fara a presupune aderarea. "Am dori sa vedem mentinerea ca obiectiv a aderarii depline si inaintarea Turciei catre acesta", a subliniat Babacan. Progresele au fost suspendate, de asemenea, si de o disputa privind Ciprul, stat membru UE, ingrijorarea UE fata de respectarea drepturilor omului in Turcia si perceptia europeana conform careia Turcia pune cu intarziere in aplicare reformele convenite la nivel juridic.

turcia reuters franta
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1672 (s) | 24 queries | Mysql time :0.016808 (s)

loading...