News Flash:

UE spune ca Ucraina nu i-a cerut ajutorul pentru achitarea gazului rusesc

1 Iunie 2009
494 Vizualizari | 0 Comentarii
Ucraina nu a cerut ajutor financiar de la UE in vederea efectuarii platilor pentru gazul rusesc, a declarat pentru RIA Novosti o sursa din cadrul Comisiei Europene.
"Nu a existat nicio cerere oficiala din partea Ucrainei", a spus sursa citata.
La sfarsitul saptamanii trecute, presedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso a recunoscut ca premierul rus Vladimir Putin i-a scris si i-a cerut sa "discute despre dificultatile la care se asteapta in platile viitoare ale Ucrainei si pentru a-i spune ca Ucraina a cerut ajutor pentru a finanta aceste plati". Barroso a spus ca a "promis" ca va "ridica aceasta problema cu sefii de stat si de guvern" in iunie, pentru a "vedea ce se poate face". Totusi, el a spus ca este "dificil, daca nu chiar imposibil" ca Ucrainei sa i se acorde noi fonduri din bugetul european, apreciind ca aceasta problema tine "in special" de Kiev si Moscova.
Ucraina este, dintre toate tarile fost sovietice, cea de care UE este cea mai apropiata. UE ii acorda deja un important ajutor financiar Kievului, afectat de o criza economica si politica profunda si aflat sub supravegherea FMI, care i-a promis in noiembrie un imprumut de 16 miliarde de dolari.
Grupul UE de coordonare in domeniul gazului se va intalni in 18 iunie pentru a discuta situatia privind efectuarea platilor de catre Ucraina pentru gazul rusesc. La aceasta intalnire vor participa reprezentanti ai Gazprom si Naftogaz, potrivit RIA Novosti. Un purtator de cuvant al companiei ruse nu a fost insa in masura sa confirme participarea la aceasta reuniune.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1855 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017969 (s)

loading...