News Flash:

Un accident vascular l-a scutit pe Ciuta de anchetare

24 August 1999
1330 Vizualizari | 0 Comentarii
•Acesta urma sa fie audiat, ieri, la Parchet •Presedintele CJ l-a destituit pe directorul DADJ •CFG face noi descoperiri la DADJ

Duminica noaptea, directorul DADJ Iasi, Silvian Ciuta, a suferit un accident vascular cerebral tranzitoriu, pe fond emotional si de stres, fiind transportat, in stare de coma, la sectia ATI, din cadrul Spitalului de Neurochirurugie. Totodata, medicii au pus si un al doilea diagnostic: cardiopatie ischemica severa. Dupa cum ne-a declarat medicul Augustin Pop, starea pacientului este, la ora actuala, destul de buna: "Nu este in stare critica, insa prezinta cefalee, iar frecventa pulsului este rara. I s-a facut o electrocardiograma si urmeaza sa fie vazut si de un medic cardiolog". Cadrele medicale au mai spus ca directorul DADJ este constient, "doar putin confuz", insa nu i s-a permis nici politiei, nici presei sa stea de vorba cu el, deoarece exista posibilitatea ca accidentul vascular cerebral sa se repete, asa cum s-a intimplat in multe alte cazuri. "Deocamdata, nu se stie cit va mai ramine internat pacientul. Poate sa stea si 48 de ore sau mai multe zile, in functie de evolutia sanatatii acestuia", a mai afirmat doctorul Pop. Mentionam ca ieri, directorul DADJurma sa fie audiat la Parchet.
Controlul Financiar de Gestiune (CFG) al Consiliului Judetean a constatat in verificarile efectuate la DADJ mai multe prejudicii, cifrate la sute de milioane lei. Conform notei de constatare a CFG, directorul Silvian Ciuta urmeaza sa restituie suma de 114,04 milioane lei, din care : 8,7 milioane lei reprezinta sporul de drum, 2,1 milioane lei - prima, 93,4 milioane lei - salariile personalului angajat peste organigrama aprobata de CJ, 6,8 milioane lei reprezinta decontul deplasarii in Italia si 2,7 milioane lei - concediul de odihna. Desi initial presedintele Tanasoiu a declarat ca Ciuta va ramine pe functie pina la finalizarea anchetei CFG, ieri a anuntat noul director interimar - Liviu Cojocaru, inginer sef la societatea de Lucrari Drumuri si Poduri. Acesta isi va prelua prerogativele incepind cu 1 septembrie.

Autoturismul Espero are o sosie

Urmatorul pe lista debitorilor este soferul Dorel Lucaci, care trebuie sa returneze suma de 134,3 milioane lei, din care 54,5 milioane lei reprezinta deconturile pentru deplasarile efectuate si 76,2 milioane lei contravalorea pieselor la autoturismul Espero IS-15-RDP. Reamintim ca, saptamina trecuta, soferul Dorel Lucaci a fost arestat. Din dispozitia presedintelui Vladimir Tanasoiu, verificarile de fond la DADJ continua pina la data de 17 septembrie. CFG a confirmat un alt fals al soferului Dorel Lucaci. In perioada 24 iulie-3 august 1998, autoturismul Espero condus de soferul CJ, Virgil Axinia, se afla in Germania, cu o delegatie formata din consilierii Dumitru Radauceanu, Lucian Flaiser si arhitectul sef al CJ, Mircea Grigorovschi. In aceeasi perioada, cu acelasi Espero, dar cu soferul Dorel Lucaci, au fost inregistrate foi de parcurs cu deplasari in Bucuresti, Bohotin, Mosna, Pascani, Vladeni, Tibanesti, Dobrovat, Cotnari etc. In total, in foile de parcurs au fost inscrisi 4.820 km, pentru care s-a consumat 530 litri benzina, estimate la pretul actual la 4,4 milioane lei.
Socoteala soferului Lucaci nu s-a potrivit cu a soferului Virgil Axinia, pentru ca acesta a inscris pe foaia de parcurs, pe distanta Iasi- Erfurt(Germania) - Iasi, 3.750 km.
Marcela DONCIU
Cristina HURDUBAIA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1970 (s) | 22 queries | Mysql time :0.026152 (s)

loading...