News Flash:

Un Audi A6 a trecut cu rotile peste un copil de doi ani si jumatate

24 Septembrie 2009
1668 Vizualizari | 1 Comentarii
Rudele baiatului accidentat
• Un copil de doi ani si jumatate a fost nevoit sa treaca prin chinuri groaznice dupa ce un Audi A6 a trecut cu roata din spate peste el • L-a calcat pe toata suprafata corpului, inclusiv pe cap • Pasagerii din masina nu si-au dat seama ce s-a intamplat, crezand ca au trecut peste o piatra • Baietelul a murit la aproximativ o ora de la producerea acestui accident, iar soferul trebuie sa se bucure ca inca se mai afla in viata • Asta pentru ca parintii copilului sunt in stare sa-l omoare oricand pe cel vinovat de producerea accidentului


Un copil de doi ani si jumatate a fost nevoit sa treaca prin chinuri groaznice, dupa ce un Audi A6 a trecut cu roata din spate peste el. L-a calcat pe toata suprafata corpului, inclusiv pe cap. Pasagerii din masina nu si-au dat seama ce s-a intamplat, crezand ca au trecut peste o piatra. Baietelul a murit la aproximativ o ora de la producerea acestui accident, iar soferul trebuie sa se bucure ca inca se mai afla in viata. Asta pentru ca parintii copilului sunt in stare sa-l omoare oricand pe cel vinovat de producerea accidentului. Ieri, procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi au decis trimiterea in judecata a lui Nicolae Olariu, de 41 ani, barbatul care l-ar fi ucis pe copil din neatentie. In ultimii 15 ani, Olariu a fost soferul tiganilor din Ciurea. Acesta a lucrat pentru mai multe familii Stanescu si era un apropiat de-al acestora. Data de 3 februarie 2009 i-a schimbat complet viata lui Olariu, chiar daca dimineata respectiva nu anunta nimic iesit din comun. Astfel, dupa ce s-a trezit si i-a condus pe sefii sai prin mai multe zone ale orasului, in jurul orei 12.00 acesta a ajuns cu masina la casa tiganilor din satul Zanea, comuna Ciurea. Dupa ce a ramas singur in masina, s-a dat jos pentru a deschide poarta. Dupa ce a facut acest lucru, s-a urcat la volan pentru a baga masina cu spatele. Alaturi de el a urcat si Gagarin Stanescu, un baiat de 16 ani care vroia sa asculte muzica la casetofonul din masina. Astfel, Olariu a inceput sa dea masina in spate. La un moment dat, copilul de doi ani si jumatate a venit in poarta pentru a iesi in drum la joaca. In acel moment, acesta a fost izbit de partea dreapta spate si a fost bagat sub rotile masinii. Cei din masina au simtit ca au trecut peste ceva, insa au crezut ca este vorba despre o piatra.

Cum a fost prins

Dupa ce au bagat masina in curte, Olariu a mers sa inchida poarta si atunci a vazut copilul strivit. S-a speriat si l-a aruncat pe partea cealalta a drumului. In doar cateva clipe, mama copilului a iesit afara si a intrebat unde este baietelul. Atunci acesta a spus ca a fost calcat de un autoturism Cielo care a trecut cu viteza. Copilul a fost gasit in marginea drumului. Inca mai avea puls, iar tiganii au plecat repede la spital pentru a-l salva. Numai ca, la ora 13.15, baietelul a murit fara ca nimeni sa mai poata face ceva. Seara, toti tiganii si soferul vinovat s-au uitat la televizor, la stiri, pentru a vedea ce fac politistii pentru descoperirea vinovatului. Atunci, acestia au spus ca daca il vor prinde pe cel care le-a ucis copilul ii vor lua zilele. Timp de cateva zile, Olariu a stat foarte speriat intre tigani, insa cand au inceput sa existe suspiciuni asupra sa, a fugit. A abandonat masina in cartierul Nicolina si a plecat la Lunca Cetatuii. Ulterior, anchetatorii au dus o munca extrem de dificila pentru a demonstra ca soferul minte si ca ar fi putut evita acest accident daca se uita mai atent in oglinzile retrovizoare. Pe cadavru au fost gasite urmele de cauciuc ale autoturismului condus de Olariu. De asemenea, au fost gasite fire de par pe partea dreapta a spoilerului din spate.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Olga  | #81693
inspaimintator....
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1953 (s) | 24 queries | Mysql time :0.023528 (s)

loading...