News Flash:

Un camatar incearca sa fraiereasca un iesean

6 August 2001
980 Vizualizari | 0 Comentarii
Feriti-va de camatari!

•Grigore Chiriac vrea sa recupereze o datorie de doua ori •El a profitat de faptul ca si-a primit banii inapoi fara sa se faca vreun act in acest sens •Politistii si procurorii au intrat pe fir si il vor ancheta pe Chiriac sub acuzatia de santaj

Un camatar din Iasi a intrat in vizorul politistilor si a procurorilor care vor trebui sa-l cerceteze sub acuzatia de santaj. Grigore Chiriac este o persoana care obisnuieste sa imprumute bani cu dobanda. De regula, acesta merge cu cel creditat in fata notarului, unde se consfinteste actul de imprumut cu garantii.
Anul trecut, pe 8 mai, Petru Zavache si sotia sa Elena au apelat la Grigore Chiriac, de la care au imprumutat 1.200 de marci germane, pentru care trebuiau sa plateasca o dobanda de 1.075 de marci in trei luni. In acest sens s-a intocmit un act prin notariat, sotii punand garantie casa. Chiar la expirarea termenului, familia Zavache a returnat intreaga suma, insa nu au mers imediat in fata notarului. "Nu am crezut ca imi va face asa ceva pentru ca eram cunostinte. Am considerat ca putem merge la notariat si dupa cateva zile. Acum imi cere din nou aceasta suma", spune Petru Zavache.
Acelasi Petru Zavache a mai imprumutat de la Chiriac 100 de dolari in luna martie a anului trecut. Dupa cateva luni, Zavache a mers la creditorul sau si i-a dat cei 100 de dolari imprumutati, plus o dobanda de 510 dolari. "Spre surprinderea mea, Grigore Chiriac a cerut o dobanda extrem de mare: 1.600 de dolari. Pentru a ma forta sa-i dau acesti bani, Chiriac m-a santajat cu celalalt imprumut, amenintandu-ma ca nu va merge la notar pentru a declara stins imprumutul celor 2.275 de marci germane achitate daca nu ii voi da suma de 1.600 de dolari", ne-a declarat Petru Zavache.
Strans cu usa, Petru Zavache s-a hotarat in cele din urma sa sesizeze Politia si Parchetul despre aceste probleme. Saptamana trecuta, acesta a facut plangeri la ambele institutii, unde a aratat cum este santajat si a indicat o serie de martori care au fost de fata in momentul in care Zavache i-a returnat banii lui Chiriac.
Anchetatorii urmeaza sa inceapa cercetarile an acest caz tipic, iar Grigore Chiriac va fi chestionat in legatura cu acuzatiile aduse.
Andrei ASTEFANESEI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1725 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019959 (s)

loading...