News Flash:

Un iesean a innebunit dupa ce l-a parasit sotia

29 Februarie 2008
1349 Vizualizari | 1 Comentarii
Tribunalul Iasi
• Un barbat foarte posesiv a fost trimis ieri in judecata de procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi pentru distrugerea a doua usi si pentru amenintarea sotiei • Dupa ce a urlat mai mult timp la usa sa i se deschida, acesta a facut un cocktail Molotov si l-a aruncat in usa pentru a lua foc

Un barbat foarte posesiv a fost trimis ieri in judecata de procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi pentru distrugerea a doua usi si pentru amenintarea sotiei. Cristian Ionescu are 35 de ani, iar vestea divortului l-a innebunit cu totul. A fost expertizat la Spitalul Socola, iar medicii au spus ca barbatul sufera de tulburare de personalitate de tip labil-emotional. In primavara anului trecut, certurile dintre sotii Angelica si Cristian Ionescu s-au intensificat peste masura, iar femeia a decis ca este mai bine sa plece de acasa si sa divorteze. In acest context, Angelica Ionescu a plecat la rudele sale pentru a locui. Pe data de 2 iunie 2007, Cristian a mers la una dintre surorile sotiei si i-a spus ca o va ucide pe Angelica daca nu revine acasa.

Cateva saptamani mai tarziu, pe data de 7 iulie, barbatul a aflat ca femeia s-ar ascunde la sora sa, Elena Popa. S-a inarmat cu o sticla de benzina si a plecat catre apartamentul cumnatei, din strada Bradului. Dupa ce a urlat mai mult timp la usa sa i se deschida, acesta a facut un cocktail Molotov si l-a aruncat in usa pentru a lua foc. Flacara s-a extins si la usa din lemn a unei vecine. Paguba creata a fost de aproximativ 1.100 lei. Martorii sustin ca barbatul era beat atunci cand a facut tot scandalul. "Sotia a sustinut ca invinuitul, in repetate randuri, i-a adresat amenintari cu moartea, afirmand ca-i va taia gatul si ca o va omori, ii va da foc la casa si ii va ucide fiul", au relatat procurorii. Adus la audieri, Cristian Ionescu a recunoscut doar comiterea infractiunilor de distrugere si a spus ca va plati usile distruse. In ceea ce priveste amenintarile, acesta nu a recunoscut nimic. Judecatorii vor fi cei care vor decide pedeapsa aplicata acestui individ care a facut-o pe viteazul ca urmare a cererii de divort depuse de consoarta.

cristian ionescu spitalul socola cocktail molotov divort
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

mike  | #30925
A innebunit? asa a fost de fericit? Saracul om... vezi nu-i bine sa-ti doresti asta...
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1395 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018571 (s)

loading...