News Flash:

Un italian pragmatic si un finantist german de moda veche, candidati la sefia BCE

6 Octombrie 2009
539 Vizualizari | 0 Comentarii
Banca central Europeana
Guvernatorul Bancii Italiei, Mario Draghi, un profesionist pragmatic, si seful Bundesbank, Axel Weber, finantist de moda veche axat pe strunirea inflatiei, par sa fie, neoficial, primii doi candidati la functia de presedinte al BCE - Banca central Europeana dupa incheierea mandatului lui Jean-Claude Trichet, peste doi ani. Ministrul italian de externe "a tras primul foc" saptamana trecuta, declarand ca Roma ar fi onorata daca guvernatorul bancii centrale, Mario Draghi (62 ani), ar fi ales sa-i succeada francezului la conducerea BCE, potrivit unui editorial Reuters.
Un alt candidat care se prefigureaza in prezent este presedintele bancii centrale a Germaniei, Axel Weber (52 ani), insa Draghi pare sa fie alegerea potrivita in ceea ce priveste experienta si perceptia asupra economiei.
Urmatorul presedinte al BCE va fi desemnat in anul 2011 si va fi insarcinat cu rolul dificil de carmaci al zonei euro prin apele tulburi ale relansarii economice de dupa criza. Totodata, viitorul sef al BCE s-ar putea afla in pozitia de a prezida aderarea la zona euro a opt state central-est-europene si, posibil, a Islandei, Danemarcei, Suediei si chiar a Marii Britanii. Presedintele BCE are un mandat de opt ani si este numit prin decizia unanima a liderilor UE, la recomandarea ministrilor de Finante. Marea Britanie, Suedia si Danemarca, tari care au ales sa nu adopte moneda unica, nu au drept de vot. Desemnarea sefului BCE este determinata mai mult de criterii politice decat economice.
Draghi si Weber sunt membri in consiliul guvernator al BCE, iar niciunul dintre ei nu si-a anuntat oficial candidatura la sefia institutiei. Candidatul italian este si presedinte al Consiliului pentru Stabilitate Financiara si a lucrat in administratie, investment banking, institutii financiare internationale si reglementare financiara. Draghi a studiat in Italia si Statele Unite, a lucrat la Banca Mondiala si a detinut sefia Trezoreriei italiene timp de zece ani. Ulterior, inainte de a deveni guvernator al Bancii Italiei in 2005, Draghi a ocupat o pozitie de bancher de investitii la grupul american Goldman Sachs. Pe de alta parte, Weber este caracterizat de o atitudine conservatoare. Seful Bundesbank nu a muncit niciodata in afara Germaniei sau in sectorul privat. Inainte de a fi investit in functia de guvernator al bancii centale, Weber era profesor de economie monetara.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1357 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019755 (s)

loading...