News Flash:

Un maistru militar a plecat inarmat din puscarie din cauza stresului

3 Iunie 2001
1027 Vizualizari | 0 Comentarii
•El era supus unui control pentru ca se banuia ca are lipsuri in gestiune din cauza datoriilor mari pe care le facuse •Maistrul militar a fost prins la Tulcea de catre o echipa specializata •Acum el se afla internat in spital, suferind de stres

Un maistru militar de la Penitenciarul Galati este cercetat de procurorii militari ieseni pentru ca a plecat din unitate fara aprobare, cu tot cu pistoletul din dotare. Pe 25 aprilie a acestui an, maistrul militar Gigi Burungiu, in timp ce era supus unui control de gestiune, a plecat din Penitenciar fara a preda armamentul din dotare. A doua zi, o echipa specializata a plecat in mod special la Tulcea, unde ajunsese maistrul, si l-a adus inapoi la Galati. El a fost internat apoi in spitalul militar din aceeasi localitate, unde s-a descoperit ca sufera de stres. Aceste depresii se datoreaza, spun procurorii militari, datoriilor mari acumulate de subofiterul Gigi Burungiu, ce nu au putut fi acoperite la timp, si controlului de gestiune la care era supus in acele zile. Parchetul Militar Teritorial Iasi il va audia pe maistrul militar Gigi Burungiu abia dupa ce acesta va fi externat din spital. Daca se va impune, subofiterul va fi supus unei expertize psihiatrice pentru a se constata daca a avut sau nu discernamant. Procurorii militari vor continua cercetarile in cazul lui Gigi Burungiu sub acuzatiile de furt, nerespectarea regimului armelor si munitiilor si calcare de consemn. Daca va fi gasit vinovat, el risca o pedeapsa de pana la 12 ani inchisoare.
Andrei ASTEFANESEI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1906 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018137 (s)

loading...