News Flash:

Un milion Euro investiti pentru Iasi

27 Februarie 2005
1294 Vizualizari | 0 Comentarii
•Ieri a fost inaugurat cel de-al cincilea electrocomplex Mega Galaxy din tara •Municipiul Iasi este a treia locatie in care este amplasat un asemenea grandios magazin •"Am avut o discutie cu Iulian Dascalu, doar de cateva ore, si am ajuns la o afacere. Suntem de aceeasi varsta si de aceea am reusit sa facem lucrurile foarte bine in timp foarte scurt", a declarat ieri Dan Ostahie, directorul Altex •Deschiderea noului Media Galaxy a atras o investitie de un milion Euro si a permis crearea a 80 de noi locuri de munca

Personalitatile judetului Iasi au participat ieri la inaugurarea electrocomplexului Media Galaxy din centrul comercial Iulius Mall. La eveniment au participat reprezentanti ai autoritatilor locale, alaturi de cele judetene si oameni de afaceri din Iasi si nu numai. La inaugurarea complexului, primarul Gheorghe Nichita a tinut sa faca o invitatie directa oamenilor de afaceri pentru a investi in Iasi. "Municipiul Iasi este o zona in care va puteti lansa in afaceri si care va deveni si mentenanta. Nu trebuie trecut cu vederea faptul ca piata din Iasi va deveni in curand o trambulina pentru Republica Moldova, Ucraina si, de ce nu, Rusia. Poarta primariei este deschisa pentru orice investitie care aduce beneficii tuturor", a declarat ieri primarul Nichita. In acelasi timp, directorul Altex a tinut sa precizeze modul in care a intrat in afaceri. "Este un eveniment foarte important pentru noi. Am vrut sa fac acest lucru pentru a dezvolta creditul de consum. Imi aduc aminte ca, in urma cu cativa ani de zile, am mers la banca pentru un credit, le-am spus ca sunt director de firma si vreau un credit, iar ei mi-au spus: bine, dar vrem sa vina si tatal tau. La fel ca domnul Dascalu (patronul Iulius Mall - n.r.), suntem oameni tineri si care vrem sa facem ceva. Proiectul Media Galaxy a fost demarat in urma cu mai bine de un an de zile si a trecut un an de la inaugurarea primului electrocomplex la Bucuresti. Pentru anul 2005 sunt sigur ca apetitul pentru consum va creste. Noi preconizam vanzari de aproximativ 220 de milioane Euro, inca cred ca vom realiza mai mult", a declarat directorul Altex, Dan Ostahie.

Spectaculos

Complexul comercial inaugurat la Iasi impresioneaza prin calitatea serviciilor si diversitatea produselor de ultima generatie. Amenajarea spatiului comercial ajuta clientii sa interactioneze cu produsele. Reteta este deja cunoscuta, o oferta speciala valabila doar in aceasta locatie ii va atrage pe iesenii dornici de a afla noutatile de pe piata produselor electronice si electrocasnice. Magazinul are o suprafata de 1.500 de metri patrati si a presupus o investitie de un milion de Euro, care se asteapta sa fie amortizata intr-o perioada de pana la cinci ani. Spatiul este amenajat in asa fel incat clientul sa aiba posibilitatea sa interactioneze cu produsele expuse. Deschiderea celei de-a cincea unitati din retea a fost asteptata cu mare interes. Pana in 2007, reteaua Media Galaxy va numara 14 magazine. Prin traditie, magazinul are o inclinatie catre multimedia. Una dintre noutatile care-i vizeaza mai ales pe tineri este sistemul de ascultare a CD-urilor. Altex detine peste 125 de magazine deschise in mai mult de 70 de orase din tara. Clientii Altex si Media Galaxy pot primi credit numai in baza cartii de identitate, indiferent ca sunt salariati sau pensionari, daca suma nu depaseste 20 de milioane lei. Cu acest credit, pot cumpara produse electronice si electrocasnice in rate, cu o perioada de rambursare de pana la 60 de luni. Mai mult, Ostahie a afirmat ca specialistii din cadrul grupului lucreaza la un credit de fidelitate prin care clientii vechi vor fi rasplatiti cu bonusuri de fidelitate. Media Galaxy apartine Altex alaturi de lanturile de magazine Altex si Altex Megastore, fiind o afacere suta la suta romaneasca. In cei 13 ani de la deschiderea primului magazin Altex la Piatra Neamt, compania s-a dezvoltat, ajungand numarul unu pe piata romaneasca de retail.

Mall-ul iesean

Locatia aleasa de Altex nu a fost la intamplare, ci a avut la baza mai multe considerente. "Daca Altex a ratat inaugurarea Iulius Mall, nu a putut rata si extinderea acestuia. Am avut o discutie cu Iulian Dascalu, doar de cateva ore, si am ajuns la o afacere. Suntem de aceeasi varsta si de aceea am reusit sa facem lucrurile foarte bine in timp foarte scurt", a declarat ieri Dan Ostahie. Prezente la eveniment, autoritatile judetului Iasi au sustinut la unison importanta pe care o are Complexul comercial Iulius Mall pentru municipiul Iasi. "Trebuie sa felicit compania Altex si, in primul rand, pe cel care a avut initiativa de a extinde Mallul, domnul Dascalu. Am fost de acord cu ideea, pentru ca este una excelenta si pentru ca mi-a placut enorm de mult sloganul plin de inteles 'Priviti cum crestem impreuna'. Este extrem de important ca orasul Iasi devine tentant din punct de vedere al investitiilor, iar oamenii care vin sa investeasca ar trebui lasati sa lucreze", a mai declarat primarul municipiului Iasi, Gheorghe Nichita. Intins pe o suprafata de aproximativ 1. 500 de metri patrati, Media Galaxy Iasi isi asteapta clientii intr-un cadru modern, amenajat in linie cu ultimele tendinte in domeniu, punandu-le la dispozitie servicii la nivel occidental si o gama complexa de produse. Media Galaxy Iasi se adauga celor patru electrocomplexuri deja existente din Bucuresti, in numar de trei, si Cluj, cu un singur asemenea obiectiv. Deschiderea noului Media Galaxy a atras o investitie de un milion Euro si a permis crearea a 80 de noi locuri de munca.
Gelu JIREGHIE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1987 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021273 (s)

loading...