News Flash:

Un morman pasiv de carne in fata televizorului

6 Noiembrie 2000
677 Vizualizari | 0 Comentarii
A fost odata ca niciodata un regizor care, nebagand de seama, s-a indragostit de un oras mare ca o reptila. Orasul era atat de mare si atat de lenes, incat regizorul insusi a devenit reptila. Totul ar fi ramas asa, daca aparitia neasteptata a unui anume anotimp n-ar fi transformat reptila intr-un copac. De atunci, pe scurta strada Octav Bancila din Iasi se pot observa cativa pomuleti aproape identici, din care unul e mereu istovit de nostalgia presanta a unui parc apt sa-l aduca in rand cu Cosmosul (din mitologia personala a comunicarii).
Asadar, prin natura profesiunii sunt un privilegiat. Traiesc, respir, lucrez cu actori, scenografi, muzicieni, scriitori, coregrafi, plasticieni. Cu ei comunic intens si constant, deoarece vrem sa facem cu totii Teatru. Adica un soi de arta prin care incerci a spune lucrurilor pe nume, fara a le distruge definitiv. In lumea de bulumaci in care mi se necrozeaza destinul, acesta este evident un privilegiu.
Prin consistenta sufleteasca si prin educatie, sunt un om ce nu poate supravietui fara prieteni.
Buni sau rai, lasi sau demni, simpli sau complicati, adevarati sau vii, ei nu fac altceva decat sa ma oblige sa fiu cel ce sunt, de la o clipa la alta, de la un timp la altul. Adica sa comunicam intr-o lume de colaje derizorii. Acesta este evident un alt privilegiu.
Dar, impotriva celor doua privilegii, anumite nelinisti ma sacaie: de ce cand vad un spectacol pe scena ma simt "ca la teatru", adica foarte spectator? De ce, privind la televizor, ma simt adesea un morman pasiv de carne peste care curg virusi purulenti? s.a.m.d., s.a.m.d...
O distinsa doamna a culturii romane semnala, acum cateva zile, ca ne-am mutat dintr-o era a Logosului intr-una a Imaginii. E adevarat: cuvintele ni se sleiesc pe limba si ni le inghitim inainte de a deveni mici bule sonore ce ar trebui sa picure in mintile sau in sufletele sau in constiintele sau in gandurile celorlalti.
Si ramanem doar cu cateva imagini care ruginesc incetul cu incetul, lasandu-ne muti si amorfi. Dar aceasta este o tristete. Inutila.
Ovidiu Lazar, Teatrul National Iasi
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2050 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021699 (s)

loading...