News Flash:

Un nou corp de cladire pentru studentii de la Bioinginerie Medicala

15 Octombrie 2001
860 Vizualizari | 0 Comentarii
•Valoarea investitiilor este de 120 de miliarde lei, bani proveniti exclusiv din veniturile extrabugetare ale UMF •Anghel Stanciu, presedintele Comisiei de Invatamant, Tineret si Sport, crede in viitorul acestei facultati

Sambata, la ora 16, a avut loc turnarea pietrei de temelie a complexului arhitectural al Facultatii de Bioinginerie Medicala si slujba de sfintire a Capelei Ecumenice Universitare "Sf. Luca" de catre IPS Daniel Mitropolitul Moldovei si Bucovinei si PS Petru Gherghel, Episcop romano - catolic de Iasi. "Iata ca Iasul a deschis un nou drum. Aceasta Facultate de Bioinginerie are o istorie foarte zbuciumata. Inca de pe vremea ministrului Petrescu s-au intampinat mari rezistente. In calitate de presedinte al Comisiei pentru Invatamant, am studiat toate memoriile decanului Florin Topoliceanu. Am facut tot ceea ce este posibil ca de la nivelul Comisiei de Invatamant sa reusim sa avem in Moldova, in Romania si, mai mult, in sud-estul Europei, o facultate aparte. Am sprijinit, sprijin si cred in viitorul acestei facultati", a declarat prof. univ. Anghel Stanciu, presedintele Comisiei de Invatamant, Tineret si Sport din Camera Deputatilor.
Dupa cum a fost estimata, valoarea investitiei va fi de aproximativ 120 de miliarde lei, bani proveniti doar din veniturile extrabugetare ale Universitatii de Medicina si Farmacie "Gr.T. Popa" Iasi. "Investitia este destul de mare, in jur de 10 miliarde pana la sfarsitul anului, dar in total 120 de miliarde. Banii sunt din veniturile extrabugetare ale UMF. Nimeni nu ne-a ajutat, dar speram ca ministrul Ecaterina Andronescu se va tine de cuvant si Ministerul Educatiei si Cercetarii va face investitii si in aceasta unitate de invatamant", a declarat prof. univ. dr. Carol Stanciu, rectorul UMF.
In corpul noii cladiri, vor avea loc atat cursurile, cat si lucrarile practice. Mai mult, aici vor veni, nu numai studentii Facultatii de Bioinginerie Medicala, ci si cei de la Medicina, Stomatologie sau Farmacie. In cele doua cicluri de studii, studentii de la Bioinginerie Medicala vor fi pregatiti in domeniul stiintelor fundamentale cu profil biologic, interdisciplinar, stiinte exacte, informatice, tehnice si umaniste, dar si studiul stiintelor aplicate, grupate in doua specializari.
Marius HALCIUG
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1763 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020822 (s)

loading...