News Flash:

Un nou director general la Transmixt

5 Iulie 2004
1469 Vizualizari | 0 Comentarii
•Acesta este Aurel Hrituleac, care il va inlocui pe Gheorghe Pintilie •Decizia este urmarea proastei administrari si a modului de lucru ineficient al fostului director

Patronul societatii comerciale Transmixt Moldova SA din Pascani, omul de afaceri Constantin Codreanu, a numit la mijlocul saptamanii trecute un nou director general la firma. Acesta este Aurel Hrituleac, care il va inlocui pe Gheorghe Pintilie. Nemultumit de proasta administrare si de modul de lucru al fostului director, Codreanu a luat masura extrema de inlocuire a acestuia. Vechea conducere s-a dovedit a fi depasita de noile conditii care sunt cerute in prezent. Unii soferi, incurajati de cei care au fost pusi sa ii conduca, bagau mana adanc in banii firmei. Acum Codreanu s-a hotarat sa schimbe actuala conducere cu una mai tanara si mult mai bine pregatita in domeniu. Aurel Hrituleac are experienta in transporturi auto, de peste zece ani de zile, si a fost in trecut sef de sectie la Scudas SA Pascani. Pe langa aceasta, sunt anuntate restructurari masive in randul celor care nu si-au indeplinit sarcinile de serviciu. Noul director are mana libera in ceea ce priveste formarea unei noi structuri de conducere. Problemele financiare ale firmei au mai multe cauze, printre care si scumpirea combustibilului, pirateria si inchiderea Podului peste Siret, care se afla in constructie. "Acum, cand masinile noastre nu mai pot trece peste pod, calatorii trebuie sa treaca podul pe jos si, dincolo, ii asteapta alte masini, dar asta este o risipa pentru noi, pentru ca este nevoie de mai multe masini si mai mult combustibil", a explicat Aurel Hrituleac. Pirateria din randul transportatorilor afecteaza grav societatea comerciala Transmixt SA Pascani. "Inainte cu 5 minute de plecarea masinilor noastre, trec masinile pirat si ne iau clientii", a afirmat noul director al unitatii. Pentru reabilitarea firmei, noul director are in vedere nu neaparat concedierea personalului, ci suplimentarea atributiilor acestora. "Nu vrem sa renuntam la personal, dar ne gandim ca am putea sa le dam si alte posturi. De asemenea, eficientizarea transportului vrem sa o rezolvam prin renuntarea la traseele care nu sunt rentabile", a declarat noul director general Hrituleac. Actiunile care vor fi luate vor fi hotarate la Brasov, intr-o intalnire cu patronul societatii comerciale.
Ana-Maria CHITIGA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1375 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020295 (s)

loading...