News Flash:

Un talhar fugar a fost capturat si urmeaza a fi judecat

4 Februarie 2000
1128 Vizualizari | 0 Comentarii
Parchetul judetean Iasi l-a trimis in judecata pe Radu Sucila (din Poarta Alba - Constanta) sub acuzatia de furt calificat si talharie. In perioada 08.10 - 06.11.1999, singur sau cu participarea altora, el a comis mai multe infractiuni. In noaptea de 8/9 octombrie 1999, Sucila a spart un chiosc al SC Vitalef SA, de pe bulevardul Chimiei. Profitand de intunericul de afara si de lipsa trecatorilor, el a indepartat o scandura de la un oblon care acoperea geamurile chioscului, apoi a spart geamul cu o piatra. A dat la o parte cioburile si, dupa ce a intrat pe jumatate in chiosc, a aprins o bricheta, sa lumineze interiorul chioscului, ca sa vada ce era mai bun de furat.

Ochii lui s-au oprit asupra a doua baxuri de tigari "Carpati", pe care le-a luat cu sine si le-a ascuns sub un pod. A doua zi, el a revenit si le-a luat de acolo, reusind sa le vanda cu 800.000 de lei unui necunoscut. Cercetarile efectuate la fata locului au depistat un ciob de sticla pe care se afla amprenta digitala a lui Sucila. La data de 4 noiembrie, anchetatorii au descoperit asupra lui o bucata de carton pe care era notat numele lui Corbu Gheorghe si un numar de telefon - 272037.

Corbu a fost chemat ca martor si a declarat ca fusese contactat de un tanar la inceputul lui octombrie '99, care il intrebase daca nu doreste sa cumpere tigari "Carpati" la un pret mic, spunand ca e salariat la "Tigarete" si ca primeste, pe langa salariu, o anumita cantitate de tigari. Nu a recunoscut insa ca ar fi cumparat tigari de la acesta. Valoarea prejudiciului atinge suma de 1.140.000 de lei, ramasi nerecuperati.

La 6 noiembrie anul trecut, impreuna cu Andrei Placinta, Iulian Duca, Benone Ionica si Mihai Olariu, Sucila a comis si o talharie: cei cinci l-au pradat pe Neculai Isaila, lasandu-l fara o servieta tip diplomat in care acesta avea o bormasina, un aparat de masura si o trusa de chei, valorand cu totul 3,8 milioane de lei. Tinerii au urcat intr-un tramvai la statia "Doi Baieti", cu gand sa ajunga la "Flora".


De cum au urcat, l-au remarcat pe Isaila, care se afla sub influenta bauturilor alcoolice si, profitand de faptul ca in tramvai se mai aflau doar doua femei, i-au luat omului geanta si au coborat. S-a dat si acesta jos din tramvai si, incercand sa-i convinga sa-i dea inapoi geanta, s-a pricopsit si cu vreo cativa pumni in gura si, odata cazut, a mai luat si niste lovituri de picioare. In timp ce Isaila era lovit de ceilalti, Sucila a fugit cu geanta. Ulterior, Placinta a vandut lucrurile lui Viorel Feraru, contra sumei de 180.000 de lei, suma impartita intre participantii la jaf.

Ca urmare a loviturilor primite, Isaila a necesitat 14 zile de ingrijiri medicale. Ceilalti tineri au fost trimisi in judecata la 1 decembrie 1999. Randul lui Sucila a venit abia acum pentru ca, pana nu demult, acesta a reusit sa se sustraga urmaririi penale. Pentru cele savarsite, el risca o pedeapsa cu inchisoarea de pana la 15 ani.

poarta alba constanta
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1702 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017865 (s)

loading...