News Flash:

Un vot pentru mileniul trei

27 Noiembrie 2000
1005 Vizualizari | 0 Comentarii
Alegerile generale din acest an stau sub semnul marilor intrebari. Scorul obtinut pe 26 noiembrie va permite Partidului Democratiei Sociale din Romania sa formeze un Guvern monocolor, sau formatiunea lui Ion Iliescu va trebui sa recurga la un parteneriat strategic? In acest caz, cine va fi aliatul PDSR? Partidul National Liberal? Alianta pentru Romania? Partidul Romania Mare? Va intra Conventia Democratica in Parlament? Dar ApR? Vom regreta guvernarea cederista sau PDSR chiar si-a propus sa fie altfel decat pana in 1996? Va reusi sa-si consolideze Partidul Democrat pozitia a doua in randul fortelor politice din Romania? Cate voturi se vor duce spre Partidul Romania Mare?
Nici "prezidentialele" nu sunt lipsite de intrebari, dar, parca, in aceasta zona, nelamuririle noastre sunt mai putine. Cine va fi celalalt finalist al confruntarii celei mari de pe 10 decembrie? Mugur Isarescu, Theodor Stolojan sau Corneliu Vadim Tudor?
Pana una-alta va trebui sa asteptam numaratoarea finala a voturilor.

Apatie la sectiile de votare

Din pacate, lumea nu s-a inghesuit la sectiile de votare, ceea ce denota un dezinteres tot mai mare al populatiei fata de exercitiul democratic; sau, mai corect spus, fata de actuala clasa politica. "Desi am votat de fiecare data pana acum, de data aceasta nu ma mai duc la vot. Politicienii nu au reusit sa-mi dovedeasca decat faptul ca sunt niste imbecili", ne-a declarat indignata O.V. (63 de ani), casnica; "Nu prea m-as duce la vot, pentru ca, din ceea ce-am vazut, in timpul campaniei electorale, la televizor nu m-a impresionat nici un candidat in mod deosebit. De fapt, de zece ani, sunt cam aceleasi figuri in fruntea partidelor politice" (R.V., economist, 25 de ani); "Nu voi vota. Nu ma intereseaza. Ca studenta nu simt deloc eforturile guvernantilor pentru o lume mai buna. Dimpotriva" (T.P., 20 de ani, studenta).
In pofida acestei stari de fapt, caracterizata mai curand prin apatie, unii alegatori au preferat, totusi, sa se indrepte spre sectiile de votare. Este drept, intr-un numar intristator de mic. De pilda, pana la ora 9.00, in cartierul Pacurari votasera doar 4% dintre iesenii cu drept de vot, iar doua ore mai tarziu, rata de participare la vot abia se apropia de 10%. In schimb, dupa ora 14.00, in pofida vremii tot mai urate, cu ploaie marunta si rece, numarul cetatenilor din sectiile de votare a inceput sa creasca simtitor, la unele sectii de votare (nr. 11, nr. 12 etc) formandu-se chiar cozi; doua ore mai tarziu, circa 30% dintre alegatori isi exprimasera preferintele electorale. In jurul orei 16.00, la sectia nr.7 din incinta Scolii generale nr. 17 "Ion Creanga" votasera aproximativ 500 de cetateni din totalul de 1.474; iar la sectia de votare nr. 15 (Scoala generala nr. 38 "Petru Poni"), dintr-un numar de 1.153 de alegatori inscrisi pe listele electorale isi exercitasera dreptul la vot aproape 350. "Am votat pentru mai bine", ne-a spus batrana Maria V. Sa fie auzita!

Oamenii politici au fost cat se poate de democrati

Dis-de-dimineata, oamenii politici din Iasi s-au prezentat la sectiile de votare. Fie de stanga, fie de dreapta, parlamentarii ieseni si-au exprimat speranta intr-o viata mai buna, pentru o economie performanta si un nivel de trai decent, sau, pur si simplu, pentru speranta.
"Am votat pentru o viata mai buna a romanilor si pentru revenirea tarii la normalitate. Imi doresc ca baietii si fetele noastre, copiii nostri, sa munceasca in Romania, ca specialistii nostri sa prefere sa ramana in tara. Am votat ca Romania sa nu mai fie presul Europei si pentru ca romanii sa fie mandri de cultura si traditiile lor; pentru ca nimeni sa nu ne mai impuna valori straine de specificul national. Am votat pentru integrarea euro-atlantica, dar vreau ca aceasta apropiere de lumea civilizata sa se faca numai in mod demn, cu fruntea sus", a declarat deputatul PDSR Traian Dobre ( locul doi - Camera Deputatilor);
La randul lor, social-democratii, (acum, in cartel politic cu formatiunea lui Ion Iliescu) se arata adeptii schimbarii. "In primul si-n primul rand am votat pentru un Guvern cu adevarat democratic, care, in cei patru ani care urmeaza, sa faca tot ce-i sta in putinta pentru a proceda la marile transformari economico-sociale de care Romania are atata nevoie. De care romanii au atata nevoie. Am votat pentru copiii nostri, pentru ca ei sa ramana alaturi de noi si sa duca mai departe ceea ce noi vom construi de acum incolo; pentru ca ei sa nu mai fie tentati sa plece peste hotare, ci, dimpotriva, sa sa gandeasca la viitor prin prisma unui prezent atragator" ( Gabriel Surdu, liderul PSDR Iasi - locul noua la Camera Deputatilor).
Desi aflata inca sub socul marilor lovituri date de sondajele de opinie, actuala putere spera ca mai poate insemna ceva in viata politica. "Votul meu a fost dat pentru integrarea europeana a Romaniei si pentru o viata cat mai buna pentru toti romanii. Orice vot dat frustrarilor sau extremismelor nu va avea ca rezultat decat excluderea noastra din Europa si, poate, din istorie", a declarat medicul Vasile Astarastoae, presedintele UFD Iasi, ce candideaza pentru Conventia Democratica (locul doi - Camera Deputatilor).
Cei mai optimisti par a fi liberalii. Desprins de CDR, Partidul National Liberal a ajuns la momentul adevarului. "In primul rand, am votat pentru ca prezenta la vot este o obligatie civica. Fiecare trebuie sa voteze pentru propriul sau viitor. Absenteismul nu este o solutie. Eu, personal, cred ca va fi mai bine", a afirmat Relu Fenechiu, candidat pentru Camera Deputatilor.
Alianta pentru Romania si-a pastrat intacte sperantele. "Votul meu se doreste a fi dat in favoarea schimbarii sistemului politic din Romania. De asemenea, pentru schimbarea perceptiei cetatenilor fata de oamenii politici din tara, ce par ca-si urmaresc mai mult propriul interes decat pe cel al oamenilor pe care-i reprezinta. Nu in ultimul rand, imi doresc o reforma a reformei" (Ilie Cotoman - locul patru la Camera Deputatilor).
"Am votat pentru o tara mai dinamica din punct de vedere economic, pentru echilibru social si, bineinteles, pentru protectie sociala. Am votat pentru evitarea extremismelor si a politicii duse in mod agresiv, impotriva populismului, demagogiei si a dispretului fata de lege si cetatean", a comentat deputatul PD Mihai Baciu - locul intai la Camera Deputatilor.

S-au semnalat nereguli

Desi, in general, in judetul Iasi procesul de votare a decurs normal, au existat si unele abateri de la spiritul ori litera legii. Disparitiile de stampile si aparitia unor file albe in buletinele de vot au fost printre cele mai des intalnite nereguli. Astfel, in comuna Belcesti, pana la ora 16.00 se "volatilizasera" nu mai putin de trei stampile; acelasi lucru s-a petrecut si la sectiile 65 (Scoala general nr. 10 - Tatarasi) si 111 (Scoala Veronica Micle - Bucium), sectii din care a disparut, in mod misterios, cate o stampila. La fel, la sectia 159 (Scoala generala nr. 25 - Alexandru cel Bun), cincizeci de buletine de vot pentru Camera Deputatilor aveau in interior o pagina alba, adica patru partide nu mai puteau fi votate.
Tot duminica, 26 noiembrie, avocatul Adrian Mogos, liderul filialei iesene a Partidului National Liberal, a depus la Biroul Electoral Judetean o solicitare ce reclama o noua numaratoare a voturilor anulate. Dupa parerea avocatului iesean, contabilizarea gresita a voturilor anulate poate permite falsificarea rezultatelor alegerilor generale.
"Avem semnale ca in anumite zone numaratoarea voturilor anulate nu s-a facut intr-un mod corect. Ca sa fim precauti si pentru a evita orice tendinta de fraudare a alegerilor am solicitat BEJ sa refaca numaratoarea voturilor in toate sectiile de votare in care numarul voturilor anulate din varii motive este deosebit de mare", a declarat presedintele PNL Iasi
De asemenea, deputatul Adrian Mogos a mai spus ca, dupa stirea sa, si filiala centrala din Bucuresti a inaintat o astfel de cerere Biroului Electoral Central.
Catalin ONOFREI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1811 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018039 (s)

loading...