News Flash:

"Unde esti, mamico?", se intreaba un copil de 5 ani a carui mama a disparut de la domiciliu

2 Decembrie 2001
1072 Vizualizari | 0 Comentarii
•Monica Florea, de 26 de ani, grefiera la Parchetul de pe langa Judecatorie, a disparut de acasa de mai bine de o luna •Ultima persoana care a vazut-o a fost prietenul ei, Dinu Musca •Intre cei doi a avut loc o ruptura •Parintii tinerei sustin ca Monica mai lipsea de acasa •Dupa 4 zile de absente nemotivate, contractul de munca i-a fost desfacut conform articolului 130, litera i, din Codul Muncii •Politistii ieseni au facut demersurile pentru darea in urmarire generala a tinerei •Acasa a ramas un baietel de 5 ani caruia ii este dor de mama sa

Pe 7 noiembrie, la Politia Municipiului s-a prezentat Dumitru Ailoaie, care a anuntat disparitia de acasa a fiicei sale vitrege, Monica Florea. Tanara, de 26 de ani, a plecat pe 19 octombrie la serviciu, dupa ce si-a dus copilul la gradinita, apoi nu a mai ajuns la domiciliu. Parintii fetei s-au ingrijorat trei zile mai tarziu, cand au aflat ca Monica, grefiera la Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi, a lipsit de la serviciu. De atunci au inceput cautarile pe la cunostintele fetei, in speranta ca o vor gasi. Dar totul a fost in zadar, Monica Florea disparand, de parca ar fi intrat in pamant. Politistii au demarat cercetarile pentru gasirea tinerei, incercand in acelasi timp sa reconstituie filmul celor petrecute anterior disparitiei.

"A plecat fara sa stim ceva de ea"

Monica Florea locuia impreuna cu parintii si baietelul ei, Andrei, de cinci ani, intr-un apartament din blocul 938, de pe strada Pacurari. Vineri, 19 octombrie, tanara a plecat de dimineata sa-l duca pe Andrei la gradinita. De aici, tanara a mers la serviciu. Toata ziua s-a gandit la intalnirea pe care o avea in acel week-end cu prietenul ei, Dinu Musca, tanara fiind divortata de ceva timp. La sfarsitul programului, cu leafa abia incasata, Monica a plecat sa-l caute pe Dinu, acesta lucrand ca mecanic la Spitalul "Sfantul Spiridon". "Pe la ora 17 ne-au sunat de la gradinita sa venim sa-l luam pe Andrei. Nu ne-am ingrijorat, deoarece ne-am gandit ca Monica s-a intalnit cu Dinu si nu a avut timp sa ne anunte ca nu mai ajunge la gradinita", ne-a declarat tatal vitreg, Dumitru Ailoaie. Insa, nici in acea seara si nici dupa aceea, parintii fetei nu au mai primit vreun semnal de la ea.

Sambata s-a produs ruptura dintre Monica si Dinu

Dinu Musca este din Tomesti, lucreaza la Spitalul Sfantul Spiridon ca mecanic si locuieste la un prieten din Iasi, Florin Blaga. Intre Dinu si Monica se infiripase o relatie destul de puternica, ce a avut de suferit atunci cand parintii baiatului au aflat ca tanara are un minor dintr-o casatorie anterioara. Cu toate acestea, cei doi continuau sa se intalneasca. Sambata, 20 octombrie, ei au mers in oras impreuna cu Florin Blaga si prietena lui. La un moment dat, Dinu a hotarat sa-i spuna Monicai ca intre ei doi totul s-a sfarsit, ca nu mai are rost sa continuie idila, ca fiecare trebuie sa-si urmeze rostul in viata. "Nu a fost o cearta intre cei doi, ci o despartire amiabila, ca intre doua persoane mature. Cel putin asa a declarat Dinu Musca", a sustinut capitanul Stefan Sauleac, din cadrul IPJ, cel care instrumenteaza cazul. De atunci, nimeni nu stie ce s-a intamplat cu Monica Florea.

"Unde esti, mamico?"

Dumitru Ailoaie, tatal vitreg al tinerei, ne-a declarat ca timp de cateva zile a tot cautat-o pe Monica pe la toate cunostintele acesteia. "A mers si Dinu cu mine. Am sunat la prietenele ei, la rude, dar nimic. Am sperat ca e ceva de moment, dar s-a dovedit a fi contrariul", ne-a declarat Dumitru. Politistii au demarat si ei cercetarile, fiind audiate persoanele care au vazut-o pe tanara in ziele de vineri si sambata, dar tot fara nici un rezultat. La locul ei de munca, Parchetul de pe langa Judecatorie, dupa cinci zile de absente nemotivate i s-a desfacut contractul de munca, conform articolului 130, litera "i", din Codul Muncii. "S-a luat aceasta masura deoarece grefiera a absentat nemotivat si nu s-a stiut nimic despre situatiei ei. Acest lucru s-a facut conform legislatiei si nu are nimic de a face cu ancheta politistilor privind disparitia Monicai", ne-a declarat prim-procurorul Parchetului de pe langa Judecatorie, Corneliu Gheorghita. Acesta a sustinut ca, pentru o debutanta, Monica fiind angajata doar de un an aici, nu a avut abateri disciplinare si nu a fost sanctionata niciodata. Procurorul Corneliu Gheorghita crede ca Monica a lasat totul balta si a plecat pentru un salariu mai mare, desi remuneratia ei actuala nu este chiar mica. Nu de aceeasi parere sunt parintii, care considera ca Monica nu l-ar fi parasit niciodata pe micutul Andrei. De mai bine de o luna, in casa familiei Ailoaie toti se intreaba "Unde esti tu, Monica?".
Vasile MIRON
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1334 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019951 (s)

loading...