News Flash:

Unirea Urziceni, 99 la suta campioana Romaniei

1 Iunie 2009
758 Vizualizari | 0 Comentarii
Unirea Urziceni 99 la suta campioana Romaniei
• Unirea Urziceni este in proportie de 99 la suta campioana Romaniei • Ialomitenii au reusit sa invinga la Timisoara cu scorul de 2-1 si profita de faptul ca Brasovul a invins la Dinamo cu 2-0 • Daca timisorenii vor primi cele 6 puncte de la TAS, atunci Unirea mai are nevoie de un punct cu Steaua pentru primul titlu de campioana din istorie


Bomba campionatului: Unirea Urziceni este in proportie de 99 la suta campioana Romaniei. Ialomitenii lui Dan Petrescu au castigat la Timisoara cu scorul de 2-1 si au profitat de infrangerea lui Dinamo pe teren propriu, scor 0-2. Singurul mod in care Urziceniul mai poate pierde titlul este sa piarda in ultima etapa, Timisoara sa castige la Brasov si, in acelasi timp, sa isi recupereze si cele 6 puncte de la TAS. Cu sanse mari de a cuceri primul titlu din istorie, Timisoara si Unirea Urziceni s-au intalnit in fata unui public entuziast de 25 de mii de banateni, adunati in tribunele stadionului Dan Paltinisanu. Meciul a avut un inceput crispat de ambele parti, iar un moment confuz in defensiva Unirii, in minutul 27, i-a permis lui Gigel Bucur sa preia mingea intre Galamaz si Mehmedovici, sa si-o aseze pe stangul si sa suteze din 11 metri, mingea lovindu-se de bara din dreapta, dupa care a intrat in poarta, Arlauskis fiind prins pe picior gresit. Surpriza a venit la 5 minute de la reluare in careul lor, unde Cisovsky l-a impins usor pe Galamaz, arbitrul italian acordand si mai usor penalty pentru Urziceni. Paduretu a asezat calm mingea la punctul cu var si a pus toata forta disponibila in sut, trimitand in coltul din stanga, unde Pantilimon, desi ghicise directia, nu a putut interveni. Desi pareau ca se instaleaza la carma jocului, timisorenii au incasat lovitura de gratie in minutul 64, la un contraatac ultra-rapid al ialomitenilor, care au ajuns in cateva secunde de la o poarta la alta, Bordeanu a centrat de pe stanga la Bilasco si acesta a trimis in plasa din 8 metri, fara sperante pentru Pantilimon.

Fair-play timisorean

Incercarile disperate ale timisorenilor de a obtine macar o remiza in aceasta intalnire, rezultat de egalitate care ar fi prelungit suspansul pana in ultima etapa, s-au lovit de o aparare aglomerata si organizata a celor din Urziceni, care au izbucnit in lacrimi de bucurie la auzirea fluierului final al meciului. Dan Petrescu si Mihai Stoica s-au imbratisat indelung pe gazon, alaturi de ceilalti jucatori si oficiali, in aplauzele la scena deschisa ale suporterilor timisoreni, care au dat dovada de un fair-play desavarsit. De la aceeasi ora, Dinamo a pierdut ultimul meci sustinut in fata propriilor suporteri in acest sezon, scor 2-0 cu FC Brasov, Maldarasanu si Roman aruncand in deznadejde arena din Soseaua Stefan cel Mare. Brasovenii au deschis scorul in minutul 29, prin Marius Maldarasanu, acesta punctand pe contraatac, dupa o faza creata de Catalin Munteanu si Romeo Surdu. Mircea Rednic i-a aruncat in lupta in debutul reprizei secunde pe Torje, ironizat la inceputul meciului de suporterii dinamovisti, si Miranda, dar chiar si asa jocul lui Dinamo nu a crescut in eficienta. Ionel Danciulescu a ratat in minutul 49 o sansa uriasa de gol, trimitand pe langa poarta din zece metri, dupa care Roman a trimis un nou semnal de alarma la poarta dinamovista. Minutul 59 a adus al doilea gol pentru FC Brasov, acelasi Roman punctand dupa o patrundere solitara pe partea dreapta, stabilind scorul final al partidei.



fair-play timisorean
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1429 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021068 (s)

loading...