News Flash:

Univeristatea Tehnica "Gheorghe Asachi" a ajuns la fundul sacului

1 Decembrie 1999
928 Vizualizari | 0 Comentarii
•Daca profesorii nu isi vor primi salariile pe 13 decembrie vor intra in greva •Daca nici dupa o greva de o zi nu isi vor incasa lefurile, profesorii de la UTI vor bloca sesiunea de examene

Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi" Iasi a ajuns la limita. In momentul de fata UTI nu mai are nici un leu pentru plata salariilor pentru saptaminile care au mai ramas din acest an. Singurii bani existenti in momentul de fata in vistieria universitatii sint cele 1,2 miliarde programate pentru plata utilitatilor. Pentru a supravietui pina la sfirsitul anului, UTI mai are nevoie de 16 miliarde lei - pentru salarii si utilitati. In prezent profesorii au primit avansul pe luna noiembrie - ei incasind bani doar pentru 11 zile lucratoare din aceasta luna. "Daca am plati salariile din fondul propriu de valuta asta ar insemna sa platim si CAS si am pierde foarte mult. Dar chiar daca folosim acest fond si chiar banii care sint pentru utilitati, tot nu ne-ar ajunge sa platim salariile. Numai pentru achitarea salariilor, UTI are nevoie lunar de 5,5 miliarde lei", a declarat profesor universitar Gheorghe Zet, secretar stiintific al UTI. El a mai precizat ca UTI a trimis nenumarate memorii la MEN prin care atragea atentia asupra situatiei in care se afla Politehnica ieseana, dar nu a primit nici un raspuns. "Cei 16 miliarde lei de care mai avem nevoie ne-au fost promisi in vara, cind s-a semnat contractul institutional cu ministerul. Atunci MEN s-a angajat ca ne va trimite toate fondurile de care avem nevoie pina la sfirsitul acestui an", a mai spus Gheorghe Zet. Profesorii de la UTI au aderat la apelul facut de conducerea Sindicatului din Univeristatea Tehnica si intentioneaza sa intre in greva daca nu isi primesc salariile. "Cred ca profesorii vor astepta pina pe 13 decembrie sa vada daca totusi nu se intimpla o minune si isi primesc salariile. Iar, daca minunea nu se va intimpla, ei vor intra in greva pe 13 decembrie", a declarat lector universitar Alexandru Tofan, presedintele Sindicatului Profesorilor din UTI. Nu se stie inca daca greva profesorilor de la UTI va dura o singura zi. Acestia spera ca o greva de o zi sa puna pe ginduri conducerea MEN si sa reactioneze. "In cazul in care nici acea greva nu va rezolva situatia, cred ca tendinta profesorilor va fi de a bloca prima sesiune de examen din ianuarie 2000", a mai spus Gheorghe Zet.
Simona RELEA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1864 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018023 (s)

loading...