News Flash:

Universitarii muncesc mai mult pentru aceleasi salarii

8 Decembrie 2002
886 Vizualizari | 0 Comentarii
•Desi volumul de munca depus de cadrele didactice universitare a crescut, salariile profesorilor platiti cu ora au ramas aceleasi •Profesorii tineri sunt cei mai afectati •De vina este legislatia depasita de schimbarile din mediul universitar din ultimii ani

Datorita legislatiei care nu a fost corelata cu schimbarile din mediul universitar din ultimii zece ani, cadrele universitare tinere trebuie sa munceasca din ce in ce mai mult pentru salarii ce raman constante. In virtutea HG 281 din 1993 privind salarizarea in institutiile bugetare, persoanele remunerate in functie de orele de munca nu pot primi mai mult de un salariu de baza corespunzator categoriei profesionale respective. Cu alte cuvinte, indiferent de volumul de munca, un cadru universitar tanar platit cu ora nu poate primi mai mult de un salariu pe luna. "Cei mai napastuiti sunt profesorii tineri, care muncesc mai mult pentru acelasi salariu. Este de bun-simt ca, pentru a obtine performanta, salariile ar trebui date in functie de efortul si de volumul de munca ale fiecaruia. Noi vrem sa facem economie de piata cu niste legi care sfideaza economia de piata, ca sa nu spun comuniste", a explicat Dumitru Oprea, rectorul Universitatii "Cuza".

Legislatie invechita

Din 1993, cand a intrat in vigoare aceasta hotarare de guvern, situatia la Universitatea "Al. I. Cuza" s-a schimbat dramatic. Astfel, prin introducerea invatamantului superior in regim de taxa si prin implementarea formelor de invatamant la distanta, numarul studentilor de la "Cuza" a crescut de la 3.000 la peste 40.000. Ca un paradox romanesc, numarul cadrelor didactice universitare a scazut cu mai mult de 200 de persoane. Din aceste motive, volumul de munca necesar pastrarii unui nivel calitativ decent al procesului didactic a trebuit sa creasca de 3-4 ori. In plus, cu toate ca Universitatea dispune de fondurile necesare cresterii salariilor, din cauza legislatiei depasite, salariile profesorilor remunerati cu ora raman aceleasi. "Vom face pe langa Guvern demersurile necesare gasirii unui cadru legal prin care sa putem plati corespunzator oamenii care muncesc mai mult. Noi nu vrem sa cerem alti bani de la buget, ci doar sa ni se dea posibilitatea de a le creste salariile din fondurile Universitatii. E nevoie de o grila de salarizare corelata cu noile conditii din invatamantul universitar, mai flexibila si mai justa", a concluzionat rectorul Dumitru Oprea.
Dan POSTOLEA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1612 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014906 (s)

loading...