News Flash:

Urmarire ca in filme in Podu Ros

16 August 2004
764 Vizualizari | 0 Comentarii
•Dupa o urmarire spectaculoasa, politistii ieseni au reusit sa-l opreasca pe minorul care a sustras o masina estimata la peste jumatate de miliard lei •Dupa ce a provocat o paguba de 200 milioane lei, tanarul care se afla la volan a reusit sa fuga de la fata locului

La sfarsitul saptamanii trecute, pe strazile municipiului a avut loc o urmarire ca in filme intre masinile Politiei si un autoturism a carui valoare a fost estimata la 660 milioane lei, care fusese sustras de un minor iesean. Cel care a anuntat Politia a fost chiar pagubitul, Florin Maftei, de 37 de ani, din Iasi, care a aratat ca o persoana necunoscuta i-a furat masina din fata magazinului Romstar, din Podu Ros, profitand de faptul ca a lasat cheile in contact si portierele neasigurate. Imediat dupa primirea sesizarii, autoturismul marca Audi A6, cu numarul de inmatriculare IS 03 XSU, a fost dat in urmarire la patrulele de siguranta publica aflate in serviciu. Dupa aproximativ doua ore de la sesizare, autoturismul a fost reperat in zona cartierului Nicolina de catre o patrula auto a Sectiei V Politie. Oamenii legii au trecut la urmarirea autoturismului, care se deplasa catre Podu Ros. Dupa ce au somat persoanele aflate in autoturism sa opreasca vehiculul, politistii au tras un foc in directia pneurilor masinii. La intersectia din Podu Ros, autoturismul sustras a fost izbit de o bordura de catre cel aflat la volan, moment in care s-a oprit. Soferul a coborat din masina si a reusit sa fuga de la fata locului. Anchetatorii l-au identificat pe acesta in persoana lui Alin Ropceanu-Antonesei, de 17 ani, din Iasi. In masina au mai fost gasiti trei tineri, si anume George Catalin G., de 17 ani, Andreea P., de 15 ani, ambii din Iasi, si Elisabeta Georgiana Hadarag, in varsta de 18 ani, din comuna Holboca. Conform anchetatorilor, Ropceanu a sustras masina, dupa care a mers intr-un Internet Cafe din zona Nicolina si i-a invitat pe ceilalti trei tineri la o plimbare. Ulterior, autoturismul i-a fost inapoiat lui Florin Maftei, care a estimat valoarea pagubei la 200 milioane lei. Politistii ieseni continua cercetarile pentru prinderea minorului care a sustras si condus masina si pentru tragerea la raspundere penala a acestuia.
Ciprian NEDELCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1416 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019766 (s)

loading...