News Flash:

Urziceniul lui Dan Petrescu a tinut in sah liderul din Germania

19 Septembrie 2008
631 Vizualizari | 0 Comentarii
Urziceniul lui Dan Petrescu a tinut in sah liderul din Germania
• Unirea Urziceni a pasit cu dreptul in Europa • Cu echipa extrem de motivata, Dan Petrescu a reusit sa plece cu capul sus de la Hamburg, unde a remizat, scor 0-0, in prima mansa a turului intai din Cupa UEFA

Prestatie de exceptie pentru fotbalistii liderului din Romania, Unirea Urziceni. Inca o data s-a dovedit ca echipele mici si muncitoare pot obtine rezultate senzationale cand nu se asteapta nimeni. Considerata victima sigura in intalnirea de la Hamburg, echipa care conduce clasamentul din Bundesliga, trupa lui Dan Petrescu a reusit o remiza alba si peste toate un joc foarte bun, datator de sperante intr-o calificare miraculoasa in grupele UEFA. Aflati la debutul in cupele europene, baietii lui Dan Petrescu au lasat emotiile la vestiare si au intrat pe teren de parca ar fi jucat intr-o deplasare la Bistrita si nu la Hamburg, pe una dintre cele mai frumoase arene din Europa, scrie site-ul onlinesport. Galamaz le-a aratat nemtilor ca trebuie sa se teama, la o lovitura de cap care a trecut putin pe langa poarta lui Rost (minutul 5). Timpul trecea, iar Urziceniul continua in atac. Problemele de arbitraj pe care Urziceniul le invoca in competitia interna au aparut si in Cupa UEFA. Arbitrul Firat Aydinus nu a dictat penalty pentru ialomiteni la un sut al lui Marius Onofras care a intalnit mana lui Matijsen (`7). Elevii lui Martin Jol au ripostat prin sutul lui Jarolim care a intalnit bara (`30) si printr-un sut al lui Trochoski, care s-a dus pe langa poarta (`40). Liderul Ligii I putea intra in avantaj la cabine, dar ieseanul Marius Onofras a trimis la o palma de bara dintr-o pozitie favorabila.

Spre deosebire de prima parte, repriza a doua i-a gasit pe ialomiteni preocupati mai mult de faza defensiva, pe buna dreptate, tinand cont ca o remiza reprezinta enorm la debutul in Europa. Galamaz si Mehmedovic, stalpii din apararea Urziceniului, au respins majoritatea baloanelor, iar atunci cand nu au facut-o, in poarta s-a aflat Arlauskis, tanarul portar lituanian avand cateva interventii remarcabile la suturile lui Guerrero si Petric. Per total, o remiza alba si o prezenta onorabila a Urziceniului la primul sau meci in Europa. Mansa secunda se va disputa peste doua saptamani in Romania, pe un teren pe care fortele Ligii I obtin cu greu victoria. Ramane de vazut daca Mihai Stoica va scrie din nou istorie in cupele europene. La debutul in cupele europene ca tehnician, antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a inceput jocul din Germania cu urmatorul unsprezece: Arlauskis, Mehmedovic, Galamaz, Nicu, Bordeanu, Tiberiu Balan, Mara, Paduret, Apostol, Onofras, Bilasco. La finalul jocului, antrenorul Dan Petrescu era nemultumit ca nu a castigat, invocand greseala arbitrului Firat Aydinus, care nu a dictat un penalty clar. "Daca inainte de meci ma gandeam ca 0-0 e un rezultat bun, acum sunt nemultumit de scor. Imprecizia la ultima pasa si ratarile ne-au impiedicat sa inscriem un gol de care aveam nevoie aici. Meritam si un penalty, dar una peste alta, arbitrajul a fost corect", a declarat Dan Petrescu. Mult mai nervos a fost managerul general al ialomitenilor, Mihai Stoica. "Sunt mandru ca am condus acesti baieti minunati, care au jucat la Hamburg ca o echipa mare. Am insa un gust amar, pentru ca arbitrul si-a batut joc de noi, nu ne-a dat doua penaltiuri. Un arbitraj ingrozitor", s-a plans Meme.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2075 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017765 (s)

loading...