News Flash:

Usi din sticla transparenta in birourile prefecturii

16 Iunie 2006
681 Vizualizari | 0 Comentarii
Conducerea prefecturii iesene a intocmit o noua organigrama a institutiei, pe care a trimis-o spre aprobare Ministerului Administratiei si Internelor. Conform noii organigrame, celor doi subprefecti li s-au trasat sarcini precise, ce vor fi coordonate de compartimentele pe care le au in subordine. Astfel, subprefectul Florin Ungureanu se va ocupa cele doua servicii de eliberare a pasapoartelor si de inmatriculare a autoturismelor, de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, de institutiile deconcentrate, precum si de Directia de Integrare Europeana din cadrul prefecturii. In ceea ce-l priveste pe cel de-al doilea subprefect, Tudor Leonte, acesta va coordona in continuare problemele de fond funciar, de contencios administrativ si de relatii publice. Directia de resurse umane, Corpul de control, precum si intreaga cancelarie vor ramane in directa subordine a prefectului Radu Prisacaru. Trebuie insa remarcat faptul ca noua organigrama nu prevede nici o relatie de subordonare a Corpului de control fata de cancelaria prefectului, al carei director este Valerian Salavastru. Acesta se recomanda in continuare ca sef al Corpului de control al prefectului.
Totodata, prefectura ieseana are in vedere sporirea transparentei decizionale, dar mai mult la nivel simbolic. Mai precis, sefii administratiei judetene au anuntat ieri ca, in functie de resursele bugetare disponibile, vor incerca sa inlocuiasca usile de la birourile functionarilor cu unele noi de sticla, transparente.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1274 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015576 (s)

loading...