News Flash:

Vacanta elevilor se prelungeste

6 Februarie 2000
1015 Vizualizari | 0 Comentarii
Camelia Gavrila inspector scolar general al ISJ Iasi
•De luni, profesorii intra in greva generala pe termen nelimitat

Cel de-al doilea semestru din anul scolar in curs nu va mai incepe pe 7 februarie cum era prevazut, deoarece profesorii preuniversitari au decis sa reinceapa greva generala, de aceasta data pe termen nelimitat. Vacanta elevilor se va prelungi, iar mediile lor pe semestrul I vor ramane neincheiate.

"Cred ca vor mai fi copii care vor veni luni la scoala, pentru ca nu au aflat inca daca este greva sau nu. Elevii care vor veni luni la scoala vor fi supravegheati de profesori. Iar de marti, nu cred ca elevii vor mai veni la scoala", a spus Ioan Cisman, vicepresedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar Iasi. Camelia Gavrila, sefa Inspectoratului Scolar Judetean Iasi, a sugerat elevilor sa vina la scoala si profesorilor sa reinceapa cursurile.

"Noi nu putem obliga elevii sa vina la scoala sau profesorii sa reinceapa cursurile. Dar continuarea grevei va afecta profund procesul de invatamant. Se acumuleaza foarte multa materie, iar cand vor fi reluate cursurile, profesorii vor parcurge in goana capitolele pentru a termina materia. Exista capitole pentru care sunt alocate un anumit numar de ore pentru exercitii aplicative, dar nu cred ca acestea vor mai fi facute din lipsa de timp. Profesorii vor reveni la prelegeri in predarea lectiilor, adica va fi eliminat modul modern de predare iar elevii vor avea de suferit", a precizat Camelia Gavrila.

Pe timpul vacantei, Ministerul Educatiei Nationale nu a mai trimis nici un ordin sau recomandare in legatura cu greva profesorilor. In schimb, MEN a cerut in repetate randuri ISJ Iasi sa finalizeze tot felul de situatii - numarul de elevi, numarul personalului didactic si nedidactic pe nivele de invatamant (prescolar, primar, gimnazial, liceal) - ce urmeaza sa fie transmise la Bucuresti pana duminica.

"Probabil, conducerea ministerului intentioneaza sa se prezinte la discutarea proiectului de buget cu o baza de date bine pusa la punct", a mai spus Camelia Gavrila. In timp ce MEN munceste din greu la baza de date in speranta ca va obtine fonduri mai mari pentru invatamant, iar ministrul Andrei Marga nu s-a hotarat daca isi retrage sau nu demisia, profesorii continua sa spere ca greva lor va urni guvernantii si vor avea niste salarii decente si scoli in care nu mai ploua sau in care este mai cald decat afara.

Profesorii universitari au amanat greva generala pana pe 29 februarie

Daca profesorii preuniversitari au decis sa nu mai creada toate promisiunile guvernantilor si vor intra in greva generala pe termen nelimitat, nu acelasi lucru se poate spune si despre profesorii universitari. Consiliul National al Federatiei Sindicatelor Universitare din Romania "Alma Mater" a amanat din nou declansarea grevei generale. "Daca guvernul nu gaseste solutii la revendicarile noastre, pe 29 februarie vom intra in greva generala", a declarat Razvan Bobulescu, presedintele FSUR "Alma Mater". El a mai precizat ca universitarii isi respecta studentii, de unde se poate trage concluzia ca profesorii universitari nu vor intra in greva generala decat dupa ce studentii vor termina sesiunea de examene.

Revendicarile universitarilor sunt aceleasi ca si ale profesorilor preuniversitari - majorarea salariilor din invatamant, acordarea celui de-al treisprezecelea salariu pe 1999, a diferentelor salariale la Legea 154 si a unui buget pentru invatamant de 4% din PIB. Desi FSUR "Alma Mater" a semnat un protocol cu celelalte sindicate din invatamant prin care anunta ca va intra in greva generala de pe 24 ianuarie, conducerea acesteia a renuntat la aceasta idee in speranta ca guvernantii se vor tine de promisiuni si vor rezolva revendicarile profesorilor. Lucru ce nu s-a intamplat, cel putin pana in momentul de fata.

ioan cisman camelia gavrila alma mater razvan bobulescu
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2197 (s) | 22 queries | Mysql time :0.027719 (s)

loading...