News Flash:

Val Gheorghiu in gri

27 Septembrie 1999
1326 Vizualizari | 0 Comentarii
Modificare radicala de registru tematic si coloristic in actuala expozitie a pictorului Val Gheorghiu, de la galeriile de arta "Cupola"

Dupa ce in toamna, acum un an, in aceeasi galerie, cunoscutul plastician deschidea o expozitie extrem de exuberanta, cu personaje vivante, intr-o spectaculoasa miscare vesela, de data aceasta lucrurile cunosc o schimbare neta, in sensul ca meditatia artistului are in vedere, cu precadere, destinul dramatic al personajelor sale. Intr-o desfasurare tensionanta de griuri (e adevarat, griuri colorate, cum spun pictorii), siluetele cu miscari foarte contorsionate, se misca, desculte, parind a nu sti incotro, minate de un destin nebulos catre un liman care nu se intrevede. Pe suprafete mari, acesti desculti ai lumii isi desfasoara traseele, impacati, resemnati parca in datul lor.
"Calatori", "Cei patru", "Al treilea", "Singur", "Heruvim", "Bandajul albastru" sint doar citeva dintre titlurile aflate acum la "Cupola" care puncteaza dramatic aceasta puternica desfasurare de mijloace expresive ale experimentatului artist.
Rafinamentul coloristic - cu atit mai mult cu cit el se materializeaza intr-o paleta restrinsa de griuri - este nota dominanta a acestei picturi, pe care Val Gheorghiu o ofera acum iesenilor, dupa ce, in mai, o facuse pentru amiratorii sai bucuresteni, la Galeria "Orizont".
De ce aceasta alternanta de tonalitate, de la o expozitie la alta? Se pare ca raspunsul se afla in chiar marturisirea pictorului, in cuvintul sau din seara vernisajului: "Fiecare artist (care se respecta) are strategie proprie, prin care incearca (unii o si reusesc) sa-si intretina publicul, admiratorii intr-o necontenita "provocare", menita a ocoli plictiseala receptarii".
De vazut aceasta noua "propunere" a lui Val Gheorghiu, pictorul si, deoptriva, prozatrul, vechind treaz la pulsul sfirsitului de veac si de mileniu.
Magda OLTEANU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1786 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017505 (s)

loading...