News Flash:

Varza sindicala la RATP

2 Februarie 2005
1273 Vizualizari | 0 Comentarii
•Deoarece unii angajati ai Regiei Autonome de Transport Public (RATP) sunt afiliati in acelasi timp la toate cele trei sindicate, liderii de sindicat nu stiu cati salariati trebuie sa reprezinte cu adevarat •Vasile Sandu, liderul Sindicatului Liber, considera ca Dumitru Vasiliu, liderul sindicatului Dreptatea din cadrul aceleiasi Regii, a promis salariatilor RATP majorari salariale care nu pot fi indeplinite

Cu toate ca la Regia Autonoma de Transport Public (RATP) este pe cale sa inceapa a doua etapa a negocierilor pentru incheierea Contractului Colectiv de Munca pe anul 2005, liderii celor trei sindicate, Sindicatul Liber, Dreptatea si Salt, nu au ajuns la un consens cu privire la numarul de membri de sindicat afiliati fiecarei organizatii in parte. Cea mai bulversata de aceasta situatie este conducerea Sindicatului Liber. Conform declaratiilor facute ieri de catre Vasile Sandu, aproape 240 de membri ai Sindicatului Liber ar fi migrat catre noul sindicat constituit in noiembrie de catre Dumitru Vasiliu, adica sindicatul Dreptatea. "In zilele urmatoare vom verifica lista membrilor nostri de sindicat sa vedem cati salariati sunt afiliati sindicatului. Eu cred ca Sindicatul Liber are in jur de 900 de membri", a declarat Vasile Sandu, liderul Sindicatului Liber. In urma cu doua zile, Dumitru Vasiliu, liderul sindicatului Dreptatea, a afirmat ca membrii sindicatului pe care il conduce ar fi fost amenintati cu desfacerea contractului de munca de catre conducerea Sindicatului Liber daca nu-si platesc in continuare cotizatia la aceasta organizatie.
Acesta a mai reclamat ca este impiedicat sa desfasoare activitatile sindicale. Conducerea Sindicatului Liber este de parere ca afirmatiile facute de catre Dumitru Vasiliu nu sunt adevarate si ca acesta ar incerca sa faca valva numai pentru a castiga in ochii salariatilor RATP, pentru ca astfel sa castige noi membri in organizatie. "Eu nu am fost impotriva crearii unui nou sindicat in cadrul Regiei, ci impotriva modului in care a format Dumitru Vasiliu acest sindicat, prin fel de fel de promisiuni pompoase, care nu cred ca pot fi indeplinite. A promis angajatilor RATP majorari salariale de 50 la suta si tichete de masa, in conditiile in care Regia are datorii de 120 de miliarde lei", a precizat Vasile Sandu. Acesta a mai precizat ca numai prin asocierea celor doua sindicate, Liber si Salt, pot avea loc negocierile salariale, deoarece noul sindicat Dreptatea nu are hotarare judecatoreasca care sa-i ateste reprezentativitatea. Acesta trebuie sa aiba adeziunile a cel putin o treime din numarul angajatilor pentru a participa la negocieri. Insa, in acest moment, multi angajati din cadrul Regiei sunt afiliati la cele trei sindicate, cererile de adeziune depunandu-se in fiecare zi la sediile sindicatelor.
Ovidiu MUNTEANU

RATP a renuntat la traseul 46

Regia Autonoma de Transport Public a renuntat la traseul de troleibuz 46, Bucium - Piata Eminescu, deoarece cele doua troleibuze care deserveau aceasta ruta nu inregistrau incasari satisfacatoare pentru Regia de transport. Traseul va fi cedat spre utilizare microbuzelor SC Autobuzul SA. "Am renuntat la acest traseu pentru ca am primit multe reclamatii din partea populatiei, care nu era nemultumita de timpul indelungat pe care troleibuzele trebuiau sa-l parcurga pentru a ajunge de la un capat al liniei la celalalt", a declarat Adrian Mihai, purtatorul de cuvant al Regiei de transport. Troleibuzele retrase de pe traseul 46 vor fi introduse pe traseul 41, CUG - Copou, si 42, Tudor Vladimirescu - Copou.
(O.M.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1863 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019903 (s)

loading...