News Flash:

Vasile Andronache a demisionat de la conducerea SC Drumuri şi Poduri SA Suceava

26 Iulie 2010
727 Vizualizari | 0 Comentarii
• “Nu mai am nimic de comentat şi nici de adăugat”, a declarat, ieri, Vasile Andronache, care a invocat în demisia sa “motive personale” • săptămana viitoare va fi stabilit numele celui care va conduce interimar această societate
Vasile Andronache şi-a dat demisia din funcţia de director general al SC Drumuri şi Poduri SA Suceava. Fostul director general şi-a depus demisia la începutul acestei săptămani, invocand motive personale. “Nu mai am nimic de comentat şi nici de adăugat”, ne-a declarat, ieri, Vasile Andronache. Săptămana viitoare vor avea loc şedinţele în baza cărora se va stabili persoana care va conduce, cu titlu interimar, SC Drumuri şi Poduri SA Suceava, unul din numele vehiculate fiind şi cel al directorului tehnic Constantin Jardă, acesta avand zeci de ani de experienţă la nivelul societăţii. Reamintim că Vasile Andronache a condus timp de doi ani SC Drumuri şi Poduri SA Suceava, predecesorul său fiind Eugen Girigan.
Din cei 40 de ani de activitate în campul muncii, Vasile Andronache a fost director circa 30 de ani. Mandatul de director general la SC Drumuri şi Poduri SA Suceava al lui Vasile Andronache a fost unul greu, el preluand societatea la mijlocul anului 2008, cand inundaţiile de la acea vreme au distrus foarte mult din infrastructura rutieră judeţeană. De asemenea, Vasile Andronache a preluat societatea cand aceasta avea probleme dificile, printre care şi neplata catorva facturi ale unor lucrări de asfaltări electorale făcute de fosta conducere. La acestea s-au adăugat şi interesele pentru privatizare din perioada fostei conduceri, care au făcut ca, pană în 2008, la această societate să nu se mai facă, ani la rand, lucrări mai ample de modernizare. De altfel, în ultima perioadă, SC Drumuri şi Poduri SA Suceava, la care acţionar este Consiliul Judeţean, trece printr-o perioadă mai dificilă, cauzată de unele contestaţii la licitaţii pierdute şi de lipsa de lichidităţi, avand de încasat de la diverşi debitori de aproape două ori mai mult decat avea de plătit la unii furnizori.
(Sursa - Obiectiv)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3961 (s) | 22 queries | Mysql time :0.263700 (s)

loading...