News Flash:

Victorie cu gust de huila a fotbalistilor ieseni

22 August 2005
1126 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pandurii Tg Jiu - Poli Iasi 1-0, prin golul inscris de Bilba in minutul 16 al primei reprize •Meciul a fost unul modest, iesenii castigand datorita maturitatii jucatorilor din lot, meciul fiind departe de pretentiile unei intreceri fotbalistice de prima divizie •Victoria de ieri a fost ca o gura de oxigen pentru echipa din dealul Copoului, dupa debutul slab din acest sezon •Poli Iasi va intalni in etapa urmatoarea campioana Dinamo Bucuresti

Caseta tehnica a meciului:

Politehnica Iasi - Pandurii Targul Jiu 1-0 (1-0)
Marcatori: Ionut Bilba ('16)
Stadion: Municipal Tg. Jiu
Vreme: Frumoasa
Terenul: Bun
Spectatori: 6.000
Formatii: Politehnica Iasi : poarta Branet; fundasi: Onut, Ciobanu, Ilie, Toma Bordeanu; mijlocasi: Gavatorta, Ciubancan, Mitrut; atacanti: Bilba
Pandurii Tg. Jiu: portar Lung; fundasi: Scarlatache, Trofin, Keca Boris; mijlocasi: Vancea, Stefan, Ursu, Radoi; atacanti: Vintilescu, Disney.
Jucatorul meciului: Bilba
Arbitri: Tiberiu Lajos - 5, Dan Bargaoanu - 7, Flaviu Damaschin - 5
Cartonase galbene: Rednic, Zeciu, Bertea, Toma, Pacurar, Vancea, Buia, Munteanu, Manea,
Cartonase rosii: Rednic, Bertea
Observatori: Octavian Goga si Gheorghe Constantin

Politehnica Iasi a obtinut o victorie trasa de par in fata Pandurilor Tg. Jiu, cu scorul final de 1-0, de altfel, acelasi rezultat cu care s-a incheiat si prima jumatate a partidei. Iesenii obtin astfel primele puncte in acest sezon, in cadrul unui meci mai mult decat slab, departe de adevarata valoare a unei echipe de Divizia A, desi meciul ar fi trebuit sa fie unul pe viata si pe moarte, avand in vedere debutul slab al ambelor echipe. Scorul a fost deschis prin golul marcat in minutul 16 al primei reprize, de altfel si singurul din acest meci. Situatia tensionata dintre primarul Nichita si clubul iesean ar fi dus probabil la o ruptura si mai adanca daca elevii lui Ionut Popa ar fi pierdut acest meci. De altfel, aceasta a fost si una dintre cauzele pentru care iesenii au plecat la Targu Jiu sub deviza totul sau nimic. Fazele importante nu au lipsit, insa jucatorii nu au reusit finalizarea ocaziilor in goluri. Astfel, la scurt timp dupa golul inscris de ieseni, a urmat inca o faza importanta ce ar fi putut aduce iesenilor un punct in plus pe tabela de marcaj, care, insa, nu s-a concretizat. Actiunea s-a desfasurat in minutul 18, cand, dupa un contraatac, Arhire suteaza pe langa poarta pandurilor. Jocul dur a atras supararea antrenorului iesean Ionut Popa, mai ales faultul comis asupra lui Toma din minutul 25. Nici fazele pandurilor nu au lipsit. Cea mai importanta ocazie a gazdelor s-a consumat in minutul '38, cand Ursu centreaza in careul iesenilor, Vintilescu recentreaza, iar Disney trimite peste poarta, din 7 metri. O alta sansa de egalare s-a inregistrat in minutul '42, cand Vintilescu a primit pasa pe dreapta, a pasat la Bertea, care a patruns in careu si a sutat in diagonala, putin pe langa poarta aparata de Branet. Prima parte a partidei a fost slaba, cu ratari de ambele parti, singura faza notabila fiind golul atacantului iesean Ionut Bilba. Lasand la o parte prestatia jucatorilor de ambele parti, cel mai important ramane, insa, scorul final, care aduce iesenilor primele puncte din acest sezon. Pandurii Targu Jiu au revenit pe prima scena fotbalistica cu o infrangere in fata Farului Constanta, pierzand apoi previzibil la Dinamo Bucuresti. Nici jucatorii ieseni nu au motive de lauda dupa infrangerea clara suferita la Timisoara si meciul slab prestat in dealul Copoului in compania formatiei Otelul Galati, unde Poli a fost invinsa cu 1-0. Din cauza accidentarilor masive din lotul iesean, pentru meciul de ieri au fost indisponibili Miclea, Beceru, Bernard, Stanciu, Bogdanovici, Sighiartau si Plesca. Urmatorul meci pe care il vor disputa iesenii va fi sambata viitoare, pe teren propriu, cand formatia ieseana primeste vizita titratilor jucatori de la Dinamo Bucuresti, jucatorii ieseni sperand sa obtina macar un punct in aceasta partida.

Declaratii la finalul jocului

Ionut Popa, antrenor Poli Iasi:
"A fost un joc de factura medie. Noi am inceput greu pentru ca a fost o mare presiune asupra jucatorilor. Atat conducerea clubului, in decursul saptamanii trecute, cat si publicul gazda astazi (ieri - n.r.) i-au facut pe jucatorii mei sa evolueze frustrati. In prima repriza zic eu ca am pasat bine, dar ne-a lipsit din nou ultimii treizeci de metri. Ne asteapta un program greu, dar daca iesim cu bine din urmatoarele patru meciuri putem urca in clasament. Speram, totusi, sa ii recuperez pe Bilba si pe Arhire, dar si pe restul jucatorilor accidentati, pentru a alcatui o echipa competitiva la meciul cu Dinamo"

Bogdan Onut, capitanul echipei Poli Iasi: "A fost foarte greu din cauza presiunii, dar am venit hotarati sa castigam si ma bucur ca am reusit. Chiar daca am avut un inceput mai greu, speram sa ne revenim si sa urcam in prima jumatate a ierarhiei. Va fi greu insa, mai ales ca ne asteapta cateva partide dificile. Trebuie sa ne facem datoria fata de suporteri si fata de club si dupa aceea vor veni si primele de joc"

Ieseni au jucat sub presiune

In pofida succesului de aseara, jocul fotbalistilor ieseni a fost, insa, sub asteptari. Asta mai ales din cauza tensiunii acumulate in ultima perioada, dupa ce presedintele Consiliului de Administratie, Gheorghe Nichita, a lansat un atac virulent impotriva jucatorilor si conducerii tehnice, dar mai ales impotriva conducerii executive a clubului iesean de fotbal. Mai mult decat atat, primarul Nichita a anuntat ca nu va mai calca pe stadion pana cand jocul lui Poli nu se va ridica la nivelul asteptarilor. Practic, Nichita, principalul artizan al rezultatelor inregistrate de fotbalul iesean in ultimii ani, a lasat echipa tocmai cand jucatorii aveau nevoie mai mare de sprijinul lui. De altfel, jucatorii ieseni au parut nervosi pe toata durata partidei, gresind la inceputul meciului mai multe faze simple. Totusi, in pofida criticilor lui Nichita, presedintele Marius Stan si antrenorul Ionut Popa au evitat sa intre intr-un razboi al declaratiilor, preferand sa isi manifeste inca o data increderea totala in jucatori. Pana la urma s-a dovedit ca cei doi au avut dreptate, fotbalistii din Copou obtinand primele trei puncte din actuala editie de campionat. Ramane de vazut, insa, daca nu cumva declaratiile imprudente ale primarului Nichita vor lasa urme mult mai adanci decat par la prima vedere.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1751 (s) | 24 queries | Mysql time :0.026061 (s)

loading...