News Flash:

VIDEO: Soprana Elena Mosuc, cetatean de onoare al Iasului

11 Mai 2010
1376 Vizualizari | 0 Comentarii
Elena Mosuc
Soprana Elena Mosuc a primit titlul de cetatean de onoare al municipiului Iasi. O ceremonie in acest sens a avut loc astazi in Sala Mare a Primariei Iasi. Edilii vor aproba un proiect de hotarare privind acordarea acestui titlul in viitoarea sedinta de Consliu Local.

Elena Mosuc s-a nascut la Iasi. A absolvit Liceul Pedagogic dupa care a urmat cursurile Scolii Populare de Arta lucrand în paralel ca învatatoare. A urmat apoi Conservatorul "George Enescu". In 1991 a castigat premiul întai la concursul international muzical organizat de televiziunea germana ARD, în München, si acelasi premiu întai la concursul din acelasi an organizat în Monte Carlo. Pe scena din Bucuresti a evoluat pentru prima oara în 1992. In noiembrie 1993 i-a fost decernat premiul „European Furtherance Prize for Music“, iar la sfarsitul anului 1995 a primit premiul „Bellini d'Oro“. Devine apoi solista Operei din Zürich. A evoluat pe marile scene ale lumii, ale operelor din Zürich, München, Dresda, Hamburg, Berlin, Viena, Luxemburg, Paris, Amsterdam, Verona, Londra.

Galerie Video

Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1535 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015768 (s)

loading...