News Flash:

Vila lui Simirad se inalta ca in povesti

3 Februarie 2000
816 Vizualizari | 0 Comentarii
•Interesul primarului este mai presus de toate •Pe banii publici, el si-a trecut proprietatea din Galata in "cartierul rezidential" •Terenul a fost achizitionat cu 47 de milioane de lei, de la profesorul Alexandru Coman

In raportul privind starea economica, sociala si administrativa a municipiului Iasi pe anul 1999, care ar fi trebuit sa fie prezentat si iesenilor de catre alesul lor, se precizeaza ca "nerespectarea legalitatii documentatiei de urbanism s-a datorat si lipsei planurilor urbanistice zonale pentru parti importante din oras". In opinia edililor orasului, printre zonele importante se numara si Galata, unde intamplator, primarul si-a cumparat teren in suprafata de 1.175 mp, situat in strada Valeni nr.1. Pretul negociat cu fostul proprietar, profesorul de istorie Alexandru Coman, a fost de 40.000 de lei/mp. In total, aceasta achizitie l-a costat pe primar 47 de milioane de lei. Targuiala a fost finalizata in luna iunie 1999, cand au fost perfectate actele de vanzare-cumparare la cabinetul notarului Stela Badarau. La acea data, seful municipalitatii s-a "laudat" ca pentru a-si cumpara acest teren si-a pus in vanzare apartamentul compus din doua camere, fara a preciza care din imobilele detinute a fost sacrificat vanzarii.

Dupa ce primarul a ajuns proprietar in Galata, Ion Zlavog, seful Serviciului Amenajarea Teritoriului si Cadastru Funciar din cadrul primariei, si trei salariati au sarit in ajutorul sefului executivului local pentru a-si delimita proprietatea. Initial, ei au facut masuratori pentru ingradirea terenului si defrisarea "balariilor"care imprejmuiau proprietatea primarului. Ulterior, alti lucratori ai serviciilor Primariei Iasi sau ai unor societati au executat si alte amenajari cum ar fi drumul pana la casa primarului. In ceea ce priveste amenajarile proprietatii, asta vara, primarul municipiului Iasi s-a declarat convins ca-si va ridica "o cabana din lemn si chirpici". In prezent, exista o fundatie sanatoasa din beton, care anunta o vila, ca pe masura alesului. Gurile rele spun ca betonul a fost turnat de catre lucratorii firmei de constructii Conest, care ar fi castigat, prin licitatie, mai toate lucrarile contractate de primarie.

Primarul i-a "inhamat" pe consilieri la caruta propriului interes

Abuzand de functia sa, primarul municipiului Iasi si-a permis sa-si aranjeze, pe viitor, proprietatea din Galata. Cu sprijinul tacit al consilierilor, seful executivului local si-a alocat cartier rezidential in Galata, pe banii publici. Desi toate hotararile CL sunt transmise prefecturii, pentru a se verifica legalitatea, prefectul s-a declarat in necunostinta de cauza. In opinia sa, "in zonarea orasului nu exista termenul de rezidential". Anul trecut, in sedinta consiliului local din luna noiembrie, consilierii municipali au aprobat, fara a cere explicatii executivului sau specialistilor primariei, "tema Planului Urbanistic Zonal Galata de Sus - cartier rezidential".

Serviciul de arhitectura si urbanism al primariei a considerat "necesar" sa "rezolve" intocmirea unui PUZ pentru intreaga zona cuprinsa intre soseaua Iasi-Voinesti, Valea Adinca si strada Valeni. In referatul de specialitate, intocmit de acelasi serviciu public, se precizeaza ca " apar cereri pentru constructii intr-o zona al carui caracter urbanistic n-a fost inca constituit. Planul Urbanistic General stabileste pentru aceasta zona constituirea unui cartier rezidential - locuinte individuale sau colective cu regim mic de inaltime". Interesul mare manifestat de arhitectii primariei de a executa acest PUZ a fost dat de faptul ca seful municipalitatii are, din coincidenta, o proprietate tocmai in zona Galata si chiar pe strada Valeni.

alexandru coman stela badarau ion zlavog iasi voinesti valea adinca
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1810 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019309 (s)

loading...