News Flash:

Vinia SA, cu cutitul la beregata

20 Mai 2009
2952 Vizualizari | 1 Comentarii
Vinia SA cu cutitul la beregata
• Producatorul iesean de vinuri, Vinia SA, are cutitul la beregata • Trei firme au cerut deschiderea procedurii de insolventa, respectiv Agnis Trading SRL, Info Trans Expert SRL si Vascon Prodex SRL, suma ceruta de acestea fiind de circa 81 mii lei Producatorul iesean de vinuri, Vinia SA, are cutitul la beregata. Din cauza faptului ca isi primeste banii cu intarziere, societatea se trezeste ca nu are destui bani pentru a-si onora la timp platile catre furnizori. Astfel, trei firme au cerut initial deschiderea procedurii de insolventa, respectiv Agnis Trading SRL, Info Trans Expert SRL si Vascon Prodex SRL, suma ceruta de acestea fiind de circa 81 mii lei. Prima care a depus cererea de deschidere a procedurii de insolventa a fost Agnis Trading SRL, o firma din comuna Glina, judetul Ilfov, pentru suma de 33.710 lei, datorie care s-a adunat din cauza neplatii serviciilor de transport cerute de catre Vinia la o firma din Popesti Leordeni, Bucuresti. Info Trans Expert a cerut deschiderea procedurii de insolventa pentru acelasi lucru, respectiv prestare servicii de transport rutier in tara, la Bacau, Slobozia, Sighetu Marmatiei, Baia Mare si nu numai. "In opinia noastra, Vinia SA se afla in insolventa deoarece patrimoniul acesteia se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor. Astfel, invocam prezumtia de insolventa vadita", sustine Constantin Ifrim, administratorul societatii comerciale Vascom Prodex SRL, din Odobesti, Vrancea. Reprezentantii producatorului de vinuri au contestat doua dintre cele trei cereri de deschidere a procedurii de insolventa si explica faptul ca intr-o asemenea afacere este inevitabil sa apara astfel de probleme. "Este inevitabil ca intr-o societate care are ca obiectiv de activitate atat cultivarea strugurilor, cat si producerea si comercializarea vinurilor obtinute sa nu apara la un anumit moment mici dezechilibre financiare care sa determine neonorarea la termen a unor plati", arata directorul Vinia SA, Vasile Babusan, in contestatia pentru cererile de deschidere a procedurii de insolventa. De asemenea, acesta sustine ca pentru cele doua firme, Info Trans si Vascom, plata a fost efectuata. "Vinia nu este si nu a fost niciodata in incetare de plata", sustine directorul. Totusi, pe rol mai ramane o cerere care nu a fost rezolvata, cea a Agnes Trading SRL, primul termen de judecata fiind pe 26 mai. Tot atunci va primi un raspuns si contestatia depusa de catre Vinia SA.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

cristina  | #69131
Dl Titi Bbusanu se ascunde cand vine vorba de plata facturilor de transport.Halal director!!!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1644 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019365 (s)

loading...