Virtute si pocainta

Motto: „În ziua în care vei mânca din el, vei muri negresit!” (Fc 2,17) „Genunchii mei au slabit de post si trupul meu s-a istovit de lipsa untdelemnului” (Ps 108, 23)

Oriunde vom cauta în cuprinsul Sfintelor Scripturi vom afla cuvântul „post” întotdeauna însotit de cuvântul „pocainta”. Aceasta pentru ca starea de pocainta este o stare de neîncetata luare-aminte la sine, de încordata supraveghere cu mintea a întregului launtru sufletesc, o stare de constientizare profunda a „lucrului-în-sine” (Immanuel Kant). Nu încape îndoiala ca, de vom implica în lucrarea rugaciunii si virtutea postirii, atunci seriozitatea atitudinii responsabile va face ca Bunul Dumnezeu sa caute cu bunavointa spre nazuinta noastra si sa împlineasca degraba cele cerute ca dar de Sus. „Când postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii” (Mt 6,16), ci „când postesti, unge capul tau si fata ta o spala!” (Mt 6,17). Postirea ca atare este, de fapt, acea stare a sufletului în care cunoasterea-de-sine se dovedeste prin ceea ce Sfintii Parinti ai Bisericii numesc „trezvie”, adica acea luare-aminte la sine prin neîncetata convorbire cu Dumnezeu în rugaciune. Rugaciunea este maica tuturor faptelor bune, iar postul are puterea de a potoli patimile, de a izgoni demonii, de a înfrâna pornirile patimase ale poftelor trupesti. În „Filocalia” (acea culegere de texte ale Sfintilor Parinti - proprie Ortodoxiei - care arata cum se poate omul curati, lumina si desavarsi), scrierile îndelung-rabdatorilor nevoitori vin sa descrie postul ca pe o cheie de izbânda în efortul de înaintare spre adâncimile vietii duhovnicesti prin rugaciune. Exista trepte diferite de post, unele mai usoare, altele mai aspre. Ca început, am putea zice ca se afla acel „post” asumat de crestinul obisnuit ca „dieta”. Atunci când, dintr-un motiv sau altul, biologicul din noi se „deregleaza”, medicul curant ne învata ca un regim alimentar adecvat poate rezolva acele dereglari metabolice trupesti. Astfel, omul începe sa se înfrâneze de la consumarea alimentelor grase, toxice si neecologice, în speranta redobândirii unei sanatati - în fond mereu precare si trecatoare, cu putinta de controlat doar medical, nu si sufleteste. Aceasta treapta nu prea se încadreaza în rânduiala posturilor bisericesti, pentru ca e lipsita de efect asupra sufletului; doar pe trup îl ajuta, în sensul ca îi cultiva silueta, adica sanatatea si frumusetea exterioara. Printr-o astfel de metoda, omul se izbaveste doar de îmbuibare, de lacomie si de pofta gurmanda fara sat.

Daca vom cerceta învatamintele Vechiului Testament, vom descoperi ca îmbuibarea poate duce la un adevarat prag al mortii trupesti si sufletesti: „Si a plouat peste ei ca pulberea carnuri” (Ps 77,31), iar „mâncarea le era înca în gura lor când mânia lui Dumnezeu s-a ridicat peste ei si a ucis pe cei satui ai lor” (Ps 77,34-35). Si tot în cuprinsul Testamentului dintâi vom vedea ca pazirea si împlinirea poruncilor Dumnezeului Savaot atrage dupa sine cultivarea harica a hranei, a pâinii zilnice necesare traiului cotidian: „Si a plouat peste ei mana de mâncare si pâine cereasca le-a dat lor” (Ps 77,28) si „cu miere din stânca i-a saturat pe ei” (Ps 80,15). Vom vedea si ca, în momentul în care – desi au vazut minunea cu ochii – totusi nu s-au convins de puterea Lui Dumnezeu si au adunat mai multa mana decât era de trebuinta hranirii zilnice, L-au suparat, nedând crezare puterii binefacatoare a Duhului Sfânt. Raportându-ne la aceasta lucrare a Duhului Sfânt în Noul Testament, vom descoperi ca, atunci când poporul a flamânzit în preajma Lui Iisus, ascultându-I cuvintele, El a adresat Apostolilor Sai îndemnul: „Dati-le voi sa manânce!” (Mt 14,16). Acestia, oameni simpli si nepriceputi în tainele harului divin, au raspuns descurajati: „Nu avem aici decât cinci pâini si doi pesti” (Mt 14,17). Spre marea lor uimire însa, Iisus a binecuvântat acestea si apoi a zis: „Hraniti-i!”... Finalul a fost de-a dreptul impresionant: „Au strâns ramasitele de farâmituri, douasprezece cosuri pline” (Mt 14,20), confirmând si adeverind cu putere astfel cuvântul proorocesc al Psalmistului de demult, inspirat de Duhul Sfânt: „Deschizi Tu mâna Ta si de bunavointa saturi pe toti cei vii” (Ps 144,16); si iarasi, aratând lucrarea proniei divine: „deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunatati” (Ps 103,29). Cu alte cuvinte, trebuie sa avem pururea nadejde în lucrarea Lui Dumnezeu peste lume, Care hraneste toata faptura – de la cea mai mica vietate pâna la cele mai mari vietuitoare ale pamântului.

Cercetând prin multimea nenumarata a scrierilor aghiografice, prin „Paterice” si „Vieti de Sfinti”, vom vedea în experientele ascetice ale pustiei cum sute si mii de pustnici au trait o viata întreaga doar cu fructele vreunui smochin sau curmal si cu apa vreunui izvoras firav din spatele chiliutei ori colibei sau al pesterii de nevointa. De unde oare acea minune de necrezut ca izvorasul si pomul binefacator sa se afle tocmai acolo ca sursa de hrana zilnica pentru ascetul Lui Hristos daca nu de la Duhul Sfânt Însusi, Care rânduia si împlinea taina, ca iubitii Lui nevoitori sa-L poata preamari pururea în neîncetata lor slavoslovie catre Ziditorul: „Arunca spre Domnul grija ta si El te va hrani” (Ps 54,25). Si tot în „Psalmi” zice: „Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nadajduit si noi întru Tine!” (Ps 32,21)

În concluzie, cea dintâi grija a noastra ar trebui sa fie aceea de a posti nu doar de bucatele cele de multe feluri, ci mai ales de incorectitudinea comportamentului zilnic fata de Dumnezeu. El da viata, El da lumina, El da hrana, El da sanatate, El ne da toate cele necesare traiului zilnic. Îndeamna Mântuitorul: „Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna în jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste” (Mt 6,26). Oare cu cât mai putin ar trebui noi, oamenii, care suntem lucrul mâinilor Lui, sa ne îngrijoram din pricina a ceea ce vom mânca sau vom bea...? „Nu traim ca sa mâncam, ci mâncam ca sa traim!”, spune o vorba din batrâni, iar Duhul Sfânt vesteste: „Bogatii au saracit si au flamânzit, iar cei ce-L cauta pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele” (Ps 33,10). Asadar, sa facem cel dintâi pas pe calea postului: sa lepadam toata lacomia îmbuibarii si toata avaritia agonisirii fara de masura, pentru ca sa putem si noi sa cerem, asemeni pruncilor, de la Tatal nostru Cel ceresc, cu inima curata: „Pâinea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi!” (Mt 6,11).