News Flash:

Vitali Ginzburg, unul dintre creatorii bombei atomice sovietice, a murit

10 Noiembrie 2009
657 Vizualizari | 0 Comentarii
Fizicianul rus Vitali Ginzburg, unul dintre creatorii bombei atomice sovietice si laureat al premiului Nobel pentru fizica pe anul 2003, a decedat la varsta de 93 de ani, a anuntat, luni, Academia de stiinte din Rusia, citata de AFP.
"A murit in urma unui stop cardiac", a declarat Irina Pressniakova, purtatoarea de cuvant a Academiei de stiinte din Rusia. Potrivit presei locale, Vitali Ginzburg a murit in noaptea de duminica spre luni.
Nascut in 1916, inainte de Revolutia bolsevica, el a participat la conceperea primei bombe atomice sovietice, la sfarsitul anilor 1940 si inceputul anilor 1950, alaturi de fizicianul rus Andrei Saharov, devenit ulterior un celebru disident anticomunist.
In 2003, Vitali Ginzburg a primit premiul Nobel pentru fizica, impreuna cu americanul de origine rusa Alexei Abrikossov si cu americanul Anthony Leggett, pentru contributia lor la definirea teoriei supraconductivitatii.
Ateu declarat, de origine evreiasca, Vitali Ginzburg a criticat locul ocupat in societate de Biserica ortodoxa din Rusia postsovietica, dupa dezmembrarea URSS, in 1991.
In 2007, numele lui a figurat pe lista celor 10 personalitati care au semnat o scrisoare deschisa adresata presedintelui de atunci al Rusiei, Vladimir Putin, denuntand "clericizarea" tarii si criticand faptul ca religia ortodoxa constituia materie de studiu in scolile publice.
Aceasta scrisoare a atras atentia opiniei publice din Rusia si a provocat numeroase proteste din partea grupurilor ortodoxe.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2049 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019015 (s)

loading...