News Flash:

Vlasov trage sforile pentru a prelua cladirea Camerei de Comert

13 Septembrie 2005
1198 Vizualizari | 0 Comentarii
•Un imens mister planeaza asupra Adunarii Generale a membrilor Camerei de Comert si Industrie (CCI) Iasi, condusa de avocatul Mihail Vlasov •Informatii confidentiale anunta pentru astazi desfasurarea unei astfel de adunari •Aceasta ar fi cea de a doua convocare a sedintei •Mihail Vlasov ar intentiona sa preia controlul direct al cladirii actualei camere •Agentii economici au posibilitatea sa preia controlul asupra institutiei, pentru ca aceasta sa le reprezinte cu adevarat interesele

Agentii economici ieseni au posibilitatea astazi, printr-o mobilizarea deosebita, sa intervina decisiv pentru scoaterea Camerei de Comert si Industrie (CCI) Iasi de sub patronajul distrugator al avocatului Mihail Vlasov. Un imens mister planeaza asupra Adunarii Generale a membrilor Camerei de Comert si Industrie (CCI) Iasi, condusa de nimeni altcineva decat de avocatul Mihail Vlasov. Informatii strict confidentiale au anuntat ieri noapte ca astazi, la ora 15.00, la sediul Camerei de Comert din Iasi este programata aceasta Adunare Generala, la a doua convocare, adunarea avand ca principal scop alegerea noilor structuri de conducere ale institutiei. Trebuie precizat ca adunarea trebuia sa se desfasoare inca din luna mai a acestui an, dar motive obscure au facut sa fie amanata pana astazi. Reporterii ZIUA de Iasi au fost informati ca secretul acestei adunari a avut ca scop mentinerea institutiei sub controlul strict al avocatului Vlasov, cocotat in functia de presedinte onorific al Camerei in urma cu aproape zece ani. De atunci, institutia ieseana, care trebuia sa fie reprezentanta agentilor economici ieseni, a ajuns sa mai aiba doar vreo 80 de membri, din totalul de 300 cat se inregistrau pana nu demult. Si numarul salariatilor institutiei a scazut dramatic, dintre cele aproximativ 130 de persoane angajate cu circa doi in urma acum isi mai desfasoara activitatea doar 27.

Planuri diabolice

Mentinerea in functie a actualului presedinte Mihail Vlasov, precum si incercarile disperate ale acestuia de pastra controlul asupra institutiei nu au alt scop decat cel de a muta Camera in alt sediu. Ulterior, Vlasov ar urma sa preia in proprietate sau in folosinta, numai pentru el, cladirea de pe Bulevardul Copou, actualul sediu al CCI Iasi, precum si un patrimoniu de peste zece miliarde lei. Aceste informatii, vehiculate de unii dintre apropiatii lui Vlasov, demonstreaza interesele obscure care au determinat secretomania privind Adunarea Generala de astazi. De fapt, se pare ca presedintele Camerei iesene de Comert nu a mai fost pe la sediul institutiei de mai bine de o saptamana, probabil motivat si de scandalul firmelor de maxi-taxi pe care ar fi trebuit sa le reprezinte in fata instantei de judecata. De fapt, ZIUA de Iasi a prezentat opiniei publice aceste informatii, conform carora avocatul Vlasov a incasat onorariul, de 14 mii Euro, fara a face nici un pas pentru clientii sai. Este de notorietate situatia in care a ajuns CCI Iasi, dupa ce a pierdut controlul asupra Registrului Comertului, care a intrat in subordinea Ministerului Justitiei. Pierzand principala sursa de venit, Camera lui Vlasov a devenit o institutie atat de jalnica, incat a ajuns sa organizeze nunti in holul de la parter. Alte surse de venituri pentru institutie nu mai sunt decat vanzarea unor certificate de origine si alte acte neimportante. Prin Camera de Comert si Industrie Iasi agentii economici mai intra doar daca se ratacesc prin oras, probabil pentru a intreba unde se afla. La ora actuala nici macar Colegiul director al Camerei nu mai este legal constituit, dintre cei 21 de membri de membri ai acestuia, mai sunt in functie doar 15. Nici macar secretar general nu mai exista in institutia amintita, deoarece, dupa pensionarea celui dinainte, nu a mai fost numit nimeni in aceasta functie.
Ovidiu NEMTANU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1821 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018768 (s)

loading...