News Flash:

Vopsele care nu asculta de culoare

27 Martie 2000
970 Vizualizari | 0 Comentarii
Cu Traian Mocanu, lucrurile pot incepe sau sfarsi. Consecintele inceputurilor sunt bune, pentru aceea ca ceva se naste. Iar nasterile nu sunt vinovate. Cele ale finalurilor sunt iarasi bune, caci pot trece de langa noi cele ce si-au desavarsit existenta, ori au complicat-o inutil.
"Eram la Paris; la Louvre. Cercetam, atent, niste sali de expozitie, si ma simteam presat de ceas. Greu de ales, de cautat, la Louvre... Sub niste coloane, departe de fluxul obisnuit al vizitatorilor, pentru ca era greu de patruns, intalnesc o panza. Mare cat un perete lung de vreo cinci metri si inalt de vreo trei. Ceva greu de inteles, de inscris in plastica lumii, mai ales ca spatiul de abordare era imposibil de idiot, de insuficient. Ceva ma obliga sa privesc in delir acea creatie, cu toate ca eram sufocat", imi povestea Traian Mocanu, la vernisarea expozitiei de la Galeriile Cupola, acum cateva zile. "Dar provocarea a fost prea violenta, ca sa nu ma gandesc la felul atat de necunoscut, pentru noi, cunoscatorii, al cunoasterii noastre. Pentru ca atat de multe lucruri care ne privesc, chiar lipite de pielea si sufletul nostru, nu au nici o intelegere, dar ne nasc si ne omoara, am hotarat sa compun acest ciclu plastic. Mi-a luat ani buni..."
Pare mistica aceasta justificare. Dar s-a indaruit cu sansa de exprimare. "Nu e un mesaj confortabil, direct, nici chiar in linia modernismului, ori abstractionismului plastic consacrat al secolului", se exprima criticul Valentin Ciuca, la vernisarea acestei provocari. "Cine vrea sa inteleaga are nevoie de liniste, dar si de sensibilitate; sau de virtute. E o provocare, pentru care iti este greu sa-ti alegi armele", continua Valentin Ciuca.
Invitat special al autorului, Horia Zilieru, impartasea nedumerirea. Dincolo de intrebarile pe care ne-am obisnuit sa le numim "de capatai", Horia se intreba, vorbind de tablourile lui Traian Mocanu (dar fara sa uite histrionismul cel bun, care mi-e drag), "Unde?", "De unde?", dar mai ales "Cum suntem?"
Astea ar fi necazurile care se nasc in noi, cand pasim la Cupola. Multi au zis: "Traian Mocanu face ceva cu totul diferit de ceea ce stiam!" Asa este, dar este bine. Si este cu atat mai bine, cu cat Traian Mocanu, dupa ce s-a impus in ultimii ani prin stilul cu adevarat original si de impact, a reusit sa insele asteptarile, bucurandu-le. Lucru neasteptat, dar innoitor.
Cu aceeasi forta cu care face desen figurativ, ori pictura clasica, Traian Mocanu rupe linia si spre celalalt spatiu al plasticii. Mai mult decat atat. Dincolo de mesaj, cu adevarat solicitant, care presupune filosofie, religie si... de ce nu, nebunie, se regaseste tehnica de executie. Foarte dificila, daca tinem seama de permanentele suprapuneri de vopsea, de retusarea acestora pentru un alt strat, de riscul de a incarca suprafata, chiar si cu grunduri.
Dar cred, si asocierea nu este cu totul intamplatoare, ca refacerea apelor primordiale, ori a vulcanilor dinlauntrul ori dinafara sufletului, nu se poate face fara aceasta incarcatura, chiar fizica, de vopsea, ulei si smoala. Si, in acelasi timp, a explicita creatia, ori moartea ei, prin tipul comprehensiunilor specific umane (Traian Mocanu vede si in Dumnezeu un creier omenesc) inseamna a forta unitatea materiei, nascuta dintr-o idee unica. De aceea, toate jocurile, organizate tematic, pentru cei care pot sa vada, sunt echivalente prin convergenta catre aceeasi idee.
Cine vrea sa accepte, sau sa contrazica vehement, toate acestea, sa mai mearga pe la Galeriile Cupola. Expune, zilele acestea, Traian Mocanu, un om important al vopselei, desi nu-i place acest atribut.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1590 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019126 (s)

loading...