News Flash:

Vosganian: a fost sau n-a fost securist?

10 Iulie 2010
784 Vizualizari | 0 Comentarii
• Vosganian a pierdut procesul împotriva Jurnalului National • Cotidianul l-a acuzat de colaborare cu Securitatea

Varujan Vosganian a pierdut procesul în care cerea daune de 300.000 euro lui Liviu Turcu si lui Marius Tuca pentru publicarea în Jurnalul National a unui articol potrivit caruia liberalul ar fi fost agent al Securitatii, desi CNSAS a stabilit ca politicianul nu a fost informator. Tribunalul Bucuresti a respins, joi, actiunea lui Varujan Vosganian, apreciind-o drept neîntemeiata, însa decizia poate fi atacata cu apel. Pentru a putea lua o decizie în acest caz, în 12 mai, instanta ceruse jurnalistului Marius Tuca sa depuna la dosar înscrisurile ce au stat la baza articolelor de presa publicate în Jurnalul National, ce privesc afirmatiile referitoare la Vosganian. Procesul a fost intentat în 2006, dupa ce liberalul a fost propus pentru postul de comisar european. In timp ce acesta se afla la Bruxelles pentru discutii cu presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, postul de televiziune Antena 3 a anuntat ca, în editia din ziua urmatoare, cotidianul Jurnalul National va publica un material potrivit caruia senatorul liberal ar fi fost informator al Securitatii. Conform sursei citate, Varujan Vosganian ar fi fost recrutat de unul dintre subordonatii lui Liviu Turcu, care a lucrat la Centrul de Informatii Externe (CIE), precursorul SIE, pana în ianuarie 1989, cand a hotarat sa se refugieze în Occident. La revenirea în tara, Vosganian a negat orice colaborare cu Securitatea. Acesta preciza ca nu are o problema legata de pozitia înaltilor oficiali de la Bruxelles, problemele ivite tinand exclusiv de medii politice si jurnalistice din Romania. Vosganian a calificat drept "trunchiate, rauvoitoare si lipsite de temei" informatiile ajunse la CE. In paralel, SIE l-a informat pe fostul premier Calin Popescu-Tariceanu ca nu detine informatii privind presupusa legatura a lui Varujan Vosganian cu Centrul de Informatii Externe, iar Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) a reanalizat cazul senatorului liberal pentru pronuntarea unui nou verdict. Presedintele Colegiului CNSAS declara de atunci ca institutia nu a detinut vreodata vreun dosar de-al lui Varujan Vosganian. Pe fondul acuzatiilor aduse lui Vosganian si al întarzierii unui raspuns de la Bruxelles privind acceptarea nominalizarii sale, au aparut informatii conform carora candidatura senatorului roman ar fi fost respinsa de presedintele Comisiei Europene. Dupa trei zile de la nominalizare, Varujan Vosganian îsi anunta retragerea candidaturii la postul de comisar european. In 14 noiembrie 2006, senatorul a primit decizia CNSAS în care se arata ca nu a fost agent sau colaborator al politiei politice comuniste.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1928 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020871 (s)

loading...