News Flash:

Zabovirea sufletului pe pamant

12 Septembrie 2009
2972 Vizualizari | 1 Comentarii
Zabovirea sufletului pe pamant
De cand murim si pana la 40 de zile, cand are loc judecata particulara a sufletului si se hotaraste de Dumnezeu unde o sa stam, la bine sau la rau, pana la judecata de apoi, este un timp de tranzitie, adica un timp provizoriu, pentru drepti si pentru pacatosi. Cand moare omul si cand isi da sufletul, in clipa aceea apar in fata lui atatia diavoli, cate pacate a avut omul si atatia ingeri sfinti, cate fapte bune a avut el in viata... Si este o mare lupta atunci. Ca sfintele puteri se lupta cu diavolii cum sa ia sufletul, ca ei zic ca este al lor, ca are pacate mai multe; iar ingerii zic ca are mai multe fapte bune... De aceea se teme sufletul sa iasa din trup. I se leaga limba cand vede toate astea. El vede atunci multe, dar nu poate sa spuna. El ar spune: "Uite, cati diavoli au venit!" (Parintele Cleopa)

Mos Ghita Boldescu dadea semne ca nu peste mult timp va trece la viata de veci. Nu, n-a zacut de fel, cu toate ca se apropia de o etate frumusica (optzeci de ani, mi se pare). Numa ca, la taiat papusoii, pe la inceput de septembrie, cazu si el ca snopul de strujeni. L-a frecat Badia Carsu, leatul lui, prin dreptul inimii, i-a tras si niste palme peste obraji, a inghitit o lingurita de zahar si, parca, atat, ca apoi s-a ridicat singur pe picioare. A mai facut el ce-a mai facut in zilele ce-au urmat - trecand la depanusat, adapa lighioanele ca si mai inainte, aduse chiar si o caruta de durubete de la padure, dar puterile il paraseau vazand cu ochii... Intr-o miercuri nu s-a mai ridicat din pat, cum o facuse amar de ani, la al doilea cantat al cocosilor. Dupa rasaritul soarelui baiguia ceva si dadea ochii peste cap. Iar in mai putin de un ceas, nora-sa Catinca deja ii aprindea lumanarea la capatai... Jale mare, cum sa zic, nu prea era. Nici macar din partea alor lui. Poate si unde ca numai cu doar cateva saptamani inainte o ingropasera pe Matusa Agurita, baba lui Mos Ghita. Intr-un fel, erau de-acum caliti. Nici baba nu zacuse..., dar, daca ma gandesc bine, pe atunci se murea doar de batranete. Asa, o moleseala te lua peste tot, parca placuta, si - gata, te duceai in bratele mortii ca fulgul de omat pufos. De sfarsituri napraznice, prin sat ori imprejurimi, nu prea stiam. Revenind la mortul nostru, parca-i vad si acum pe ai lui Barzu, din vecini, doi hojmalai liberati, si cu tata-su (tot ei erau cei care, de Ignat, ajutau la taiatul porcului), cum, suflecati, l-au scos afara si scaldat intr-o covata mare, ferit de privirile noastre. Apa au aruncat-o intr-un loc dosnic, cu vas cu tot, ca sa nu calce nimeni in ea. Apoi i-au taiat unghiile, l-au barbierit si imbracat in haine noi, nepurtate, sfarsind prin a-l lungi in odaia de curat, pe o masa, in asteptarea raclei ce urma s-o dea gata Janica a lui Dulgheriu. Pe piept i s-a asezat o lumanare, iar in mainile impreunate peste Icoana Maicii Domnului cu Pruncul in brate, i-au pus o cruce. Nurorile si fetele, cernite si despletite, au purces la pregatirile de inmormantare si gatitul mancarurilor pentru pomana, bataile de cap fiind cat si cele pentru o nunta mai mica. Gheorghe, nepotu-su, care inainte de Lasatul Secului trebuia sa faca nunta, a mers la popa si clopotar sa dea trista veste. Deja tot satul stia ca a murit cineva, dupa faptul ca se tragea clopotul la biserica prelung... Barbatii din familie, nebarbieriti, faceau ce faceau si reveneau sa stea cu lumea adunata la priveghi, de-a roata mortului. Nu se stie daca acesta era racit de-a binelea, dar paharele se umpleau si goleau ca la o adevarata petrecere. Se bea si vin, si rachiu. Noua, copiilor, ni se turna doar cate un deget, asa, de pofta si de sufletul lui Mos Ghita, "Dumnezeu sa-l ierte, ca a fost om bun". In cele trei zile, pana la a lua calea tintirimului, racla n-a fost o clipa parasita. Ca sa nu vina "duhurile rele", care puteau pune stapanire pe sufletul celui plecat. Matele au fost scoase din odaia in care se afla mortul, ca nu cumva "sa-1 inceapa de nas si de urechi", iar oglinda a fost intoarsa, pentru ca cei ramasi sa nu vada cumva moartea itiindu-se dupa ei... Vinul se aducea cu caldarea, iar amintirile depanate (despre "erou") erau numai dintre cele mai vesele. Barfe si glume desucheate, cu duiumul. Ba, chiar, la o bucata de noapte Ion al lui Vilita (flacaul tomnatec al satului, avea vreo patruzeci de ani) a dat tonul la o baza. Cate unul isi baga o mana subtioara, iar cealalta, cu palma deschisa, ramanea in afara si strangea bine cotul pe ea. Altii doi il tineau ca sa nu vada. In jurul lui, restul goblizanilor mimau ca-l lovesc cu palma (intr-a lui) si ziceau "Bazzzzz". Unul din grupul de priveghi, bine afumat, il izbea destul de tare, mai mult cu podul palmei decat cu degetele. Cei doi care il tineau intrebau: "Hai, zi, cine-a dat?" sau "Care-i musca?", el trebuind sa ghiceasca. Daca nimerea, acesta trecea in locul lui, daca nu, mai statea. Si tot asa... Cateodata chiar ghicea, dar tovarasii strigau (mintind): "Nuuuu, mai stai odata!..." Toate acestea erau bune, se spunea, pentru ca sufletul mortului vede si aude tot ce se petrece in jurul sau, nefiind cazul sa se intample ceva care sa-l supere si mai tare (decat moartea)... "Petrecerea" era intrerupta doar atunci cand aparea cate cineva necunoscut noua. Erau neamurile celui plecat, care traiau prin alte sate. Aduceau "legaturica", adica un costei (saculet) cu faina, pentru pomana, si flori, cu care faceau cruce peste sicriu, dupa care le asezau tot pe langa Mos Ghita. Cand intrau altii decat neamurile, aduceau lumanari de aprins la mort, sa li se ierte pacatele. La ivirea in tocul usii rosteau: "Dumnezeu sa-l ierte si sa-l hodineasca", la care cei din casa raspundeau "Dumnezeu sa-l ierte". Cand a fost sa vina, pentru iertare, si Gheorghita al lui Mos Dumitru, unul dintre gospodarii fruntasi ai satului, intreaga asistenta mima smerenia intruchipata. Nimic nu parea suspect. Numai ca, atunci, cand a dat sa sarute icoana de pe pieptul mortului, mana rece si teapana a acestuia l-a lovit drept peste frunte. Asta pentru ca i-o trase cu o sfoara, mestesugit prinsa si mascata, nimeni altul decat (tot) Ion al lui Vilita... A, si sa nu uit sa spun ca, in vara urmatoare, avea si el sa plece "dincolo", lovit de trasnet pe cand pastea vitele pe coasta. A fost ingropat mire, cu floare mare de nunta la rever si lumanare de cununie, din cea mai scumpa...
***
Dupa trei zile racla a fost scoasa din casa de cativa barbati, neamuri ale mortului, cu picioarele in fata...
***
Tot acum, Sevastita, fata cea mare a lui Mos Ghita, incepea sa desluseasca de ce visase ea, doua saptamani la rand, ba aratura, ba oameni la coasa, ba ca-i cadeau dintii sau i se pravalea un perete de la casa... Iar multime de porci ii zburda prin batatura. Si, ca un facut, gaina bogheta, roscata, de-o vreme, canta pe gard, numai cocoseste.

de Ionel BOSTAN
Autorul este publicist si prozator, membru al Uniunii Scriitorilor si Asociatiei Jurnalistilor din Romania, precum si membru corespondent al mai multor academii internationale.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

andrei  | #80444
va felicit d-le bostan,chiar aveti talent!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1403 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019956 (s)

loading...